Decontarea navetei elevilor devine bursă suplimentară
104
Remus Pricopie, ministrul Educației, a anunțat, conform Hotnews, că a cerut ieri Ministerului Finanțelor "să deblocheze 30 milioane de lei care reprezintă 40% din suma pe care trebuie să o plătim la zi" elevilor care fac naveta. Va urma o propunere legislativă, "nu este exclus să fie chiar ordonanță, pentru ca de la 1 septembrie să nu mai fim în situația de a alimenta firmele de transport", a precizat ministrul.
Acesta a susținut că banii nu se vor mai acorda pe bază de abonament, "ci direct în contul elevilor, sub formă de bursă suplimentară de transport". Bursa va fi calculată în funcție de distanța dintre școală și domiciliul elevilor, a declarat ministrul Remus Pricopie. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate de FSLI.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 28 Mai 2013
Vineri, 24 Mai 2013
Miercuri, 15 Mai 2013
Miercuri, 08 Mai 2013
Miercuri, 08 Mai 2013
Sâmbătă, 25 Mai 2013
Sâmbătă, 18 Mai 2013
Miercuri, 17 Aprilie 2013
Joi, 11 Aprilie 2013