"Despre oameni și melci" la Cityplex în proiecție de gală

312

Comedia "Despre oameni și melci" ajunge la Cityplex încă din ziua în care va avea premiera națională. Acesta va putea fi urmărit la cinema-ul din Tomis până pe 27 septembrie.

Marea surpriză pe care ne-o anunță Cityplex este proiecția de gală care va avea loc duminică, pe 16 septembrie, de la ora 19:00, în prezența regizorului Tudor Giurgiu și a actorilor Andi Vasluianu și Ovidiu Crișan. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile așa că amatorii sunt invitați să-și facă rezervare din timp.

Scenariul semnat de Ionuț Teianu, mutat în Franța din 1991, după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, plasează acțiunea în jurul unei fabrici privatizată, după tipicul anilor 90, pentru a i se schimba complet obiectul de activitate - din producător de ARO în crescătorie de melci.
Filmul este cel de-al doilea lung metraj în regia lui Tudor Giurgiu, după "Legături Bolnăvicioase", care a avut premiera în România în anul 2006.
"Despre oameni și melci" este o coproducție româno-franceză, produsă de Libra Film (România) și Agat Films (Franta) în care joacă
Andi Vasluianu, Dorel Vișan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crișan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunțeanu, dar și actorul francez Jean François Stevenin și fiul său, Robinson Stevenin. Jean François Stevenin a avut roluri importante în filmele unor regizori precum François Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard și a jucat pentru prima dată într-un film românesc.

"Filmările au avut loc în diverse locații din București, Călarași, Amara, Târgoviște, Breaza și Ploiesti și s-au desfășurat pe parcursul a 6 săptămâni. Filmul a obținut finanțare de la CNC în sesiunea din vara anului 2010 și a beneficiat de susținere financiară atât din partea Eurimages cât și a Programului MEDIA al Uniunii Europene. În plus, South Eastern Cinema Network(SEE Cinema Network) a oferit un premiu pentru dezvoltarea scenariului. HBO România a contribuit de asemenea la procesul de finanțare al producției" ne informează Cityplex.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 11 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Emisiunea Radio Dobrogea la tv
Marţi, 11 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Leonard Cohen în Piața Constituției
Pagina a fost generata in 1.3335 secunde