Detenția comunistă a reprezentat o revelație artistică

Traian Popescu, supraviețuitor al închisorilor de la Pitești, Aiud și Gherla, va susține astăzi un simpozion alături de Dan Puric, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Spiritualitatea și arta vor fi completate de povestea tulburătoare a fostului deținut politic și autor al unor lucrări ca "Experimentul Pitești" și "File din Procesul comunismului".

Cu o inteligență și o disciplină a conversației demne de admirat, Traian Popescu ne-a povestit, la cei 85 de ani ai săi, despre experiențele din închisori, locul unde și-a petrecut 16 ani din viață. Anii de detenție l-au inspirat, totuși, să scrie versuri și opere simfonice, care i-au asigurat continuitatea prin artă.
Perioada de detenție a început în 1948, când Traian Popescu era în prag de absolvire a Politehnicii din București. Acuzat de înaltă trădare, a fost condamnat de două ori, câte 20 de ani, din care a executat 16. Anchetatorii îi imputau faptul că participase la greva studenților din 1946 din București și că făcuse parte dintr-un serviciu care dădea informații despre trupele sovietice din România. Drept urmare, a fost închis la Jilava, Pitești, Gherla, Aiud și Văcărești, locuri care au rămas în istorie pentru groaza și disperarea pe care le semănau: "La Aiud am avut chiar o tentativă de sinucidere, am vrut să-mi tai venele, pentru că intrasem într-o stare de semi-alienare mintală din cauza torturilor", mărturisește Traian Popescu.
Închisoarea de la Pitești, tărâmul experimentului prin reeducare, a fost, pentru Traian Popescu, locul în care tortura era prezentă sub cele mai diverse forme: "Erai amenințat că ți se omoară familia, erai călcat în picioare, nu ți se dădeau mâncare sau medicamente pentru a te vindeca, erai bătut la tălpi până dimineața. Se urmărea să te autocompromiți lovind pe alții, pentru ca apoi să te autodistrugi prin declarații false despre tine și familia ta. Obiectivul final era distrugerea totală fizică și mentală a deținuților", povestește Traian Popescu.

Legionar fără… Legământ
Dincolo de groaza care însoțea fiecare zi de detenție, au existat momente care îl determină, acum, pe Traian Popescu să afirme, fără ezitare, că nu regretă nimic din acea perioadă a vieții lui. Acele momente au reprezentat revelații artistice, creatoare, care l-au ajutat să treacă peste durerea fizică și psihică: "În închisoare, mocirla vieții s-a transformat în creație, acea creație a detenției, astfel că am ieșit de acolo cu 20 de lucrări muzicale, dintre care trei simfonice, realizate fără hârtie și creion", a spus Traian Popescu.
Tot în detenție l-a cunoscut și pe Valeriu Gafencu, supranumit "sfântul închisorilor", de la care a învățat multe rugăciuni creștine, care i-au asigurat un sprijin spiritual pe domeniul arid al suferinței.
A făcut parte din mișcarea legionară, fără să depună, însă, Legământul de Frate de Cruce, rămânând la stadiul de "mănunchist". Despre consecințele opțiunii sale, Traian Popescu vorbește în lucrarea semnată de Gabriel Stănescu, "Dumnezeu m-a salvat din Iad. Convorbiri cu Traian Popescu": "Din punct de vedere al învățământului, a situației școlare nu am avut prea mult de retușat, ci numai de perseverat și accentuat. Pe fond nativ, congenital, m-am împlinit și dezvoltat în mediul unor prieteni, concentrat pe acel 13 Corinteni, care mă obliga să nu urăsc pe nimeni. Cumplit de greu! […] Nu am înțeles niciodată și nu mi-am însușit noțiunea de «antisemit», cu atât mai mult cu cât nu știu dacă este atribuită celor ce sunt împotriva evreilor sau a arabilor, ambele popoare fiind semite".

Generația-scut și libertatea înțeleasă greșit
Invitat la Casa de Cultură a Sindicatelor, Traian Popescu va vorbi, astăzi, despre o parte a istoriei care a lăsat urme adânci în viețile celor care au simțit, pe propria piele, ororile comunismului. Scriitorul va atinge subiectul valului de arestări de la 1948, urmând să facă o prezentare extrasă din Cartea Albă a Securității cu privire la evenimentele din acel an. Vorbind despre generația anului 1948, Traian Popescu ne-a mărturisit admirația pentru cei care au luat atitudine în fața sistemului: "A existat o generație de atitudine, formată din tineri de la 14 ani până la vârsta adultă, de la familiști până la războinici, toți încadrându-se în spiritul pe care îl impunea anul respectiv, când erau atacate toate instituțiile și valorile tradiționale. Am numit această generație «generația - scut», de apărare", a spus Traian Popescu.
O altă idee pe care scriitorul o va puncta în discursul de la Casa de Cultură va fi legată de importanța trecutului pentru justificarea prezentului: "Dacă nu-ți cunoști istoria, riști să nu mai fi un popor, ci să devii o populație", a spus Traian Popescu. De asemenea, el va aduce în discuție un subiect controversat, strâns legat de conceptul de democrație, și anume libertatea: "Am să prezint semnificația noțiunii de libertate, care este prost înțeleasă, în sensul că libertatea s-a transformat în libertinaj. Libertatea ta trebuie să respecte și libertatea celui de lângă tine", spune fostul deținut politic.
Un alt element de actualitate care va fi abordat de Traian Popescu este ierarhia valorilor, pe care o definește astfel: "O ierarhie a unor elemente care nu sunt insurmontabile. Nu ne naștem egali, ci cu o moștenire genetică, și nici nu ne dezvoltăm egal. Din păcate, în momentul de față ierarhia este de ordin material și tocmai de aceea s-a ajuns la sintagma «ai bani, ai orice»".
Alături de Dan Puric, Traian Popescu va vorbi, astăzi, de la ora 18, la Casa de Cultură, despre "Anul 1948 și generația scut", dar și despre "creația detenției", acele revelații artistice generate de suferință și teroare.