Dezbaterile pe Codul Educației, gestionate politic

324
Cu toate că se bate atâta monedă pe faptul că nu are ce căuta politicul în educație, zilele acestea asistăm la un adevărat circ pe coloraturi politicianiste. În timp ce PD-L susține proiectul propus de fostul ministru al Educației Mircea Miclea, PSD pledează pentru codul de legi propus de Ecaterina Andronescu.
Codul Andronescu prevede ca învățământul obligatoriu să fie de 13 ani, cu trei mai mult decât în proiectul Miclea. Altă diferență - în proiectul Miclea, clasa a IX-a intră în ciclul gimnazial. Același program prevede ca la sfârșitul clasei a IX-a, elevul să fie supus unei eva-luări complexe la limba maternă, două limbi străine, matematică, științe și informatică. Varianta Andronescu - la liceu se intră pe baza mediei claselor V-VIII și a unei testări la finalul gimnaziului.
Și viziunile în privința Bacalaureatului sunt diferite. Mircea Miclea propunea trei tipuri de examen, în funcție de tipul de liceu absolvit. În codul Andronescu, Bacalaureatul va avea două probe orale în timpul anului și trei probe scrise, la finalul clasei a XII-a.
În privința profesorilor, pachetul Miclea propune evaluarea lor la sfârșit de an și salarizarea în funcție de performanța elevilor. În schimb, codul Andronescu cere ca un candidat la titularizare să facă un an de practică, la finalul căruia să susțină două evaluări.
Cât despre conducerea școlilor - în varianta Miclea, directorul nu poate fi membru al vreunui partid și este ales de consiliul de administrație al școlii. În pachetul Andronescu, un cuvânt de spus are și inspectoratul școlar.

Dar iată diferențele care îi dezbină:
r Durata învățământului obligatoriu: Mircea Miclea - 10 ani VS Ecaterina Andronescu - 13 ani
r Ciclurile de studiu: Mircea Miclea - ciclul primar (clasele I-IV), gimnaziu (clasele V-IX), liceu (clasele X-XII) VS Ecaterina Andronescu - ciclul primar (clasele I-IV), gimnaziu (clasele V-VIII), liceu (clasele IX-XII)
r Admiterea la liceu: Mircea Miclea - evaluare - limba maternă, două limbi străine, matematică și științe, alte materii VS Ecaterina Andronescu - media claselor V-VIII și o testare la final de clasa a opta
r Bacalaureatul: Mircea Miclea - trei tipuri de bacalaureat, în funcție de liceul urmat VS Ecaterina Andro-nescu - două probe orale în timpul clasei a XII-a și trei probe scrise, la absolvirea clasei a XII-a
r Profesori: Mircea Miclea - evaluare la sfârșitul fiecărui an și salarizare în funcție de performanțele elevilor VS Ecaterina Andrones-cu - candidatul la titularizare face un an ucenicie, plus trei evaluări înainte de examenul la titularizare
r Conducerea școlilor: Mircea Miclea - directorul este numit de consiliul de administrație al școlii VS Ecaterina Andronescu - directorul este numit de consiliul de administrație al școlii și avizat de inspectorat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 19 August 2009
Stire din Cultură-Educație : "Noi de-aicea nu plecăm!"
Pagina a fost generata in 2.0228 secunde