Pentru câteva ore, emoția a înlocuit manualele, iar
curiozitatea a luat locul notițelor. Două grupe de elevi ai Liceului Tehnologic
„Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna au pășit în culisele redacțiilor Antena 3
Constanța – Cuget Liber, unde au descoperit, pas cu pas, cum se naște o știre și
ce responsabilitate uriașă poartă cei care transmit informația.
Vizita a fost gândită ca o lecție practică despre rolul și
responsabilitatea mass-media. Elevii au aflat cum este construit un jurnal de știri,
ce presupune documentarea corectă a informației și câtă muncă se află în
spatele fiecărui material difuzat sau publicat.
Jurnaliștii le-au vorbit deschis tinerilor despre
provocările meseriei, despre presiunea termenelor limită, dar și despre
satisfacția de a aduce informația corectă și verificată în fața publicului.
„Este greu, dar este și frumos. Când am ales să fac pasul
spre această meserie mi-am asumat tot ceea ce avea să urmeze. Mi-a plăcut să
fac această meserie. Mă trezesc și la 3 dimineața și mă duc să filmez, pentru
că ceea ce vedeți voi la TV se filmează și noaptea. Dar nu mă deranjează,
pentru că satisfacția să ofer celor care se uită lucruri interesante este
foarte mare", le-a transmis tinerilor Cătălina Buzoianu, reporter Antena 3
Constanța.
Momentul cel mai așteptat: platoul de știri
Cel mai așteptat moment al vizitei a fost intrarea în
platoul de știri. Elevii au avut ocazia să citească de pe prompter,
experimentând pentru prima dată emoția unei transmisiuni.
Astfel de experiențe sunt esențiale în orientarea
profesională a tinerilor, iar elevii au înțeles că jurnalismul nu înseamnă doar
apariții în fața camerelor, ci și multă muncă și responsabilitate.
„Mie mi-a plăcut foarte mult, o experiență pe care nu am
mai trăit-o niciodată și chiar îmi place foarte mult aici. Am aflat cum se fac știrile
și mi-a plăcut în camera de știri. Mi-ar plăcea să lucrez în televiziune, nu știu
dacă m-aș potrivi, dar aș putea încerca", spune o elevă.
„Mie îmi plac foarte mult știrile și mi-aș dori să apar și
eu la știri. Nu mi se pare greu, mi se pare interesant", declară o altă adolescentă.
Pentru câteva ore au fost elevi în redacție. Mâine,
poate, vor fi jurnaliști în fața camerelor. Iar poveștile lor abia încep.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.