Diplomă de onoare pentru un cunoscut compozitor dobrogean

324
1
2 min citire
Diplomă de onoare pentru un cunoscut compozitor dobrogean - diplomadeonoare-1389892589.jpg
Pentru întreaga sa operă culturală dedicată Dobrogei, Centrul cultural județean Constanța "Teodor T. Burada" a conferit o Diplomă de onoare prof. univ. dr. Dragoș Alexandrescu, la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Compozitorul, teologul, dirijorul, bizantinologul și profesorul universitar Dragoș Alexandrescu, unul dintre cei mai reprezentativi creatori din domeniul muzicii dobrogene, s-a născut la 16 ianuarie 1924, la Constanța, dintr-o familie de muzicieni. Studiile muzicale le-a început la Constanța (1931-1941) cu Natalia Margariti Funduca (pian), continuându-le la Conservatorul din București (1948-1954) cu George Breazul (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Alfred Mendelsohn (contrapunct, compoziție), Theodor Rogalski (orchestrație), Zeno Vancea și Adriana Sachelarie (istoria muzicii), Harry Brauner și Tiberiu Alexandru (folclor), Irina Lăzărescu și Eugenia Ionescu (pian), Ion Ghiga și Paul Jelescu (citire de partituri).
Este absolvent al Facultății de Agronomie din București (1949). Dirijor al corului Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Constanța, psalt și dirijor al corului Bisericii Parcul Domeniilor din București (1944-1949), hirotonit diacon la Huși și slujitor la catedrala Episcopală din Huși (1947-1949), redactor șef la Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române din București (1949-1951), preparator (1950-1958), asistent (1958-1962), lector (1962-1968), conferențiar (1968-1990) și profesor (1990-2004) la catedra de teorie-solfegiu la Conservatorul din București, diacon la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din București (din 1991).
La 1 ianuarie 1950, devine membru al Uniunii Compozitorilor din România. A fondat și a condus Cenaclul muzical din Constanța (1963-1989). A susținut nenumărate conferințe și comunicări științifice. A compus muzică pentru filme documentare. Este membru onorific în Honorary Educational Advisory Board, Din The American Biographical Institute, North Carolina, SUA (1984). Are o impresionantă operă de creație muzicală: vocal-simfonică, muzică simfonică, de cameră, prelucrări de folclor pentru orchestră populară, muzică corală religioasă și laică, muzică vocală(voce și pian), lucrări didactice, lucrări dedicate bizantinologiei. Cea mai mare parte a copleșitoarei sale opere este inspirată sau dedicată Dobrogei, căreia i-a pus în valoare uriașul patrimoniu de valori artistice.
Locului natal i-a închinat, în 1954, Simfonia "Dobrogea", poemele simfonice "Adamclisi", "Histria" ș.a.

Comentează știrea

christian louboutin discount websites
28 februarie 2014
christian louboutin discount websites

red bottom shoes platform Stiri Cultură-Educație : Diplomă de onoare pentru un cunoscut compozitor dobrogean | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin discount websites http://pruebas1.segoya.net/Images/christian-louboutin-rollerboy-spikes.asp

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde