Ieri, reprezentanții "la vârf" ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța s-au aflat din nou la sediul instituției de învățământ din str. Nicolae Iorga nr. 16, Școala nr. 5 fiind cea care, împreună cu Codul Educației, au ținut vara aceasta cap de afiș în paginile cotidianelor locale.
Conform declarației prof. Constantin Boroianu, directorul Școlii nr. 6 "Nicolae Titulescu", cea care urmează să preia, prin fuziune, două școli cu efective de elevi sub normative (nr. 5 și nr. 27), ieri, directoarea Drăguța Dascălu a refuzat să pună la dispoziția șefilor săi documentele solicitate. Prezent ieri, alături de inspectorii generali, la Școala nr. 5, prof. Boroianu afirma că i se pare mai mult decât deplasată atitudinea celor "doi directori care au declarat efective umflate. Putem lua foarte simplu cataloagele și număra bob cu bob să vedem dacă într-adevăr au peste 200 de elevi prezenți, așa cum au raportat. Cât despre colega mea care refuză să pună la dispoziție actele, mi se pare că se comportă ca și cum ar fi proprietara acestei instituții".
La mai puțin de o săptămână de la începerea anului școlar 2009-2010, situația elevilor școlii nr. 5 rămâne incertă. Cu toate că inspectorul general Petrică Miu ne-a declarat și ieri, la prima oră, că gimnaziul va deveni structură, la conducerea instituției din str. Nicolae Iorga urmând a fi numită o învățătoare.
Cât despre elevii ce urmau a se transfera de la Școala nr. 27 la Școala nr. 6, am aflat că aproape jumătate s-au înscris la școlile învecinate vechiului sediu, respectiv Școala "Mihail Coiciu" și "B.P. Hașdeu".