Directorul Școlii „Mircea Eliade” din Cernavodă: „Am făcut un imens pas înainte în lupta cu hârțogăria”

2537
Directorul Școlii „Mircea Eliade” din Cernavodă: „Am făcut un imens pas înainte în lupta cu hârțogăria” - fondcatalogelectronic-1633629140.jpg
În urmă cu o lună, Ministerul Educației lansa o invitație unităților de învățământ de stat și particulare care folosesc cataloage electronice să se înscrie într-un program pilot, care le va permite, în anul școlar 2021-2022, să renunțe la catalogul fizic și să lucreze numai cu versiunea online.



Conform Ordinului de Ministru nr. 5.157/31.08.2021, printr-o solicitare scrisă adresată Ministerului Educației și transmisă Inspectoratului Școlar Județean Constanța, orice unitate de învățământ putea scăpa de clasicul catalog, cu condiția ca acesta să nu fi fost achiziționat prin sponsorizări de la părinți sau elevi, ci din bugetul instituției.

Pe 10 septembrie s-a încheiat înscrierea, iar la începutul acestei săptămâni, pe pagina oficială a Ministerului Educației au fost făcute publice cele 248 de școli din 37 de județe și București.

În topul celor mai interesate unități de învățământ, conduce județul Sibiu (32 școli), culmea, înaintea capitalei și a Clujului (fiecare cu câte 23 școli), urmat de Iași (18 școli) și... Tulcea (15 școli). În județul Constanța au fost declarate eligibile doar nouă unități de învățământ (ne-a întrecut județul-vecin de departe!), în ciuda faptului că sunt mult mai multe școli care folosesc acest instrument care se dorește al viitorului.

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, fost secretar de stat și cel care a coordonat acest proiect, declara această reușită drept... „Încă o zi istorică: din acest an școlar, în România, unele școli, școli-pilot, vor putea folosi DOAR catalogul electronic”.

„Încheierea situației școlare pot s-o fac doar dintr-un click”

Cele nouă unități de învățământ care vor folosi DOAR catalogul online din anul școlar 2021-2022 sunt: Școala Gimnazială „Mircea Eliade" Cernavodă, Școala Gimnazială Nr. 1 Hârșova, Școala Gimnazială Nr. 1 Horia, Liceul Teoretic Internațional de Informatică Constanța, Liceul Teoretic „Anghel Saligny" Cernavodă, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu" Hârșova, Liceul Teoretic „Traian” Constanța, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu" Nicolae Bălcescu.

La Școala gimnazială „Mircea Eliade” din Cernavodă catalogul online a fost implementat în urmă cu doi ani, prin platforma de management educațional Adservio. Tot pe această platformă, după cum declara prof. Adrian Bădilă, directorul școlii, se găsesc și lecțiile interactive online.

„Toate cele nouă unități de învățământ constănțene eligibile pentru catalogul online lucrează prin intermediul platformei Adservio. Conform precizărilor ordinului, nu a fost nevoie decât de o solicitare scrisă depusă la Inspectoratul Școlar Județean Constanța”, declară prof. Bădilă.

Creată în 2008, platforma Adservio a fost implementată până în prezent în 200 de şcoli din România, dintre care 23 în Bucureşti şi Ilfov. Rezultatele implementării platformei în aceste şcoli sunt evidente, spune Alexandru Holicov, fondatorul Adservio. Astfel, părinţii, profesorii şi elevii s-au implicat mai mult în procesul de educaţie, iar în unele unităţi de învăţământ s-au înregistrat cu până la 63% mai puţine absenţe, iar media pe unitate şcolară a crescut cu un punct.

Cât despre beneficii, tot prof. Adrian Bădilă avea să ne explice: „Nu mai alergăm cu catalogul fizic din clasă în clasă, iar părintele vede instant situația școlară a copilului său, ei având conturi generate de platformă. Notele sau absențele se pun doar pe platformă, iar la sfârșit se scoate catalogul pdf. Este un imens pas înainte în lupta cu hârțogăria. Sper ca la anul să continue, pentru că părintele vede clar situația copilului său. Nu mai putem să spunem că nu am fost chemat la școală să ni se spună situația copilului. În cazul părinților care nu au dorit să-și deschidă conturi pentru că nu vor să dea numărul de telefon sau emailul – pentru că sunt și cazuri de genul acesta –, din acest catalog online pot să scot fișa cu notele și absențele elevului lună de lună și să o trimit acasă prin poștă, nu mai trebuie să scriu eu, ca profesor. Pot să-mi scot rapoartele pe clase, adică încheierea situației școlare pot s-o fac doar dintr-un click, nu trebuie să mai fac statistici. Sunt multe beneficii, chiar foarte multe. Eu vorbesc din perspectiva platformei Adservio, care are multe beneficii”.

Conform aceluiași ordin de ministru „Direcția generală pentru implementarea proiectului «România Educată» monitorizează și evaluează pilotarea și propune măsuri de îmbunătățire, modificare și scalare a acesteia”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4266 secunde