Doctor Honoris Causa pentru un universitar turc

327
< 1 min citire
Astăzi, Senatul Universității "Ovidius" Constanța decernează, pe baza propunerii Facultății de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Metin Arik, de la Universitatea Bogazici din Istanbul.
Personalitate de talie mon-dială în domeniul fizicii, profesorul Metin Arik a fost președinte al Uniunii Bal-canice de Fizică în perioada 2006-2009 și președinte al Societății de Fizică din Turcia între anii 1996-2000.
Pentru activitatea științifică derulată în decursul carierei sale, profesorul Metin Arik a fost distins cu numeroase premii prestigioase, dintre care amintim: Premiul pentru excelență în cercetare, acordat de Universitatea Bogazici din Istanbul în 1999, Premiul Sedat Simavi pentru Știință, în 1989, Premiul Consiliului pentru Cercetare Științifică și Tehnică din Turcia, în 1984 etc.
Activitatea științifică a profesorului Metin Arik s-a conretizat, până în prezent, într-o impresionantă listă de peste 100 de lucrări științifice, publicate în reviste de circulație mondială de primă importanță.
Contribuția profesorului Metin Arik la dezvoltarea relațiilor științifice în domeniul fizicii între Universitatea Bogazici din Istanbul și Universitatea "Ovidius" din Constanța este decisivă, acesta făcându-se remarcat de-a lungul timpului prin permanenta încurajare a colaborării în domeniul fizicii între țările balcanice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde