DOCUMENTAR/Cu Remus Opreanu, "o convorbire de două ore asupra modului cum a fost ocupată Dobrogea"

Se marchează, în acest blând Brumar al anului 2024, 146 ani de la momentul reîncorporării Dobrogei la Statul Român, în 1878 – urmare a Războiului de Independență și, respectiv, a punerii în aplicare a hotărârilor Congresului de Pace de la Berlin, din vara aceluiași an. Cu sabia fiind dislocată de otomani din patrimoniul etno-teritorial al Țării Românești, în epoca lui Mircea cel Mare (sau cel Bătrân) - din neamul și dinastia domnitoare a Basarabilor, tot cu sabia a fost recuperată, cum plastic se exprima în Senat, la 28 septembrie 1878, prim-ministrul Ion C. Brătianu, de către Marele Căpitan Carol I: „noi am posedat-o cu sângele nostru, am pierdut-o cu sabia și acum s-a reîntors la noi iarăși cu sabia!"

La acest ceas aniversar, socotim de folos a aduce la cunoștința urmașilor dobrogeni de la ’78, un foarte interesant material jurnalistic (publicat în 1905 în ziarul bucureștean „Adevĕrul” sub titlul „Cum s’a ocupat Dobrogea.-Lipsa unui istoric), circumstanțiat personalității primului prefect al județului, magistratul Remus Opreanu (1844-1908), respectiv amintirilor sale (niciodată, însă, așternute pe hârtie și publicate, din câte se cunoaște) referitoare la anii de nou început al Dobrogei noastre.

„Dobrogea a fost realipită țării”

Era, fără îndoială, un moment important acela în care Dobrogea a fost realipită țării, era un moment istoric, un eveniment politic și național de o extraordinară însemnătate pentru această țară mică care sfârși un rezbel cucerindu-și glorios neatârnarea. În repetate rânduri simțeam o vie curiozitate să cunosc bine și amănunțit modul cum s-a ocupat Dobrogea după rezbelul de la 1877 și mai ales acum când a venit iar la ordinea zilei chestiunea ridicări regimului excepțional în care se mai află această provincie, țineam să știu cum s-a operat ocuparea Dobrogei, în ce anume condiții și cine a îndeplinit această grea și foarte delicată misiune.

N-am găsit, deși am făcut oarecare cercetări, vreo scriere care să ne dea, măcar în liniamente mari, cum ne-am pus în stăpânirea teritoriului recucerit. Am consultat și memoriile regelui.

Într-adevăr în memoriile regelui am găsit ceva mai mult decât în alte scrieri, dar o idee exactă un tablou complet nu ne dă nici aceste memorii foarte interesante, dar prea scurte. Regele se ocupă mai mult de peripețiile și dificultățile care s-au ivit la delimitarea Dobrogei, când chiar Germania s-a arătat față de noi foarte puțin binevoitoare, de atitudinea generalilor ruși care nu mai evacuau provincia și nu relevă decât foarte puține lucruri asupra modului cum s-a operat ocuparea propriu-zisă a Dobrogei. Pe ici-colea se pomenește în memoriile suveranului numele lui Remus Oprean, pe atunci prefect la Constanța. Mai toate telegramele lui Oprean, menționate în memoriile regelui, sunt referitoare la șicanele ce făceau rușii în piedicile ce le porneau autorităților noastre pentru a accelera ocuparea, la aroganța streinilor din provincie care voiau să ne desconsidere, din primul moment, și la tendința generalilor ruși de a evacua cât mai târziu Dobrogea.

Regele înregistrează, însă, toate acestea în mod sumar, lapidar, fără comentarii. Se vede că nu au fost scrise sub impresiunea momentului, sau redate cu ignorarea amănuntelor. Regele a notat numai cu oarecare satisfacție, telegrama prefectului Oprean prin care se anunță înființarea primei școli românești în Dobrogea, aceasta nu mult după ocuparea provinciei, în chiar primele luni.

Tocmai acest fapt, înființarea de școli românești, în chiar perioada ocupării, m-a frapat mai mult decât orice și am căutat să-mi completez amănuntele asupra celor netrecute atunci când am luat Dobrogea în stăpânire.

Remus Opreanu, „magistrat bătrân pe figura căruia încă se văd urmele unei firi pline de energie"

Întrebarea care mi-am pus-o imediat ce am aflat că din capul locului, preocuparea celui dintâi prefect, a fost crearea de școli, a fost, desigur, că, şi după câteva decenii n-am reușit să românizăm această provincie și mai ales cum se face că se mai găsesc azi în Dobrogea copii, bulgari, greci, turci sau ruși, cari nu știu deloc românește și se găsesc copii români care știu bulgărește? Și această întrebare natural că am pus-o multora, am relevat faptul și în coloanele ziarului, și într-o bună dimineață primesc de la un om politic următorul răspuns:

- Nu s-a românizat Dobrogea fiindcă am avut numai un singur om în Dobrogea care și-a înțeles misiunea: Remus Oprean, acela care a ocupat Dobrogea și care n-a stat însă în prefectură decât trei ani. Deunăzi, făcând o incursiune în Moldova am petrecut câteva zile în castelul unui mare agricultor din valea Siretului și acolo între mai mulți oaspeți am avut fericirea să fac cunoștința aceluia care a avut extrem de delicată însărcinare de a ocupa Dobrogea, a primului prefect al Constanței, Remus Oprean, actualmente consilier la înalta Curte de Casațiune. D. Remus Oprean îți face la prima vedere impresia unui magistrat bătrân pe figura căruia încă se văd urmele unei firi pline de energie și ale cărui mișcări nervoase, trădează și azi pe omul de acțiune.

După o scurtă convorbire însă, și intrând în discuțiuni pasionante, apare imediat omul de o superioară inteligență și cultură, în care poți deștepta vigoarea, cu toată munca ce a depus-o în îndeplinirea conștiincioasă a multelor demnități ce le-a ocupat în decurs de aproape 40 de ani, vezi tipul patriotului, dar al patriotului luminat cu ambițiunea mare și nobilă de a apăra mereu demnitatea statului, a patriei.

Cu această impresie m-am despărțit de Remus Oprean după o convorbire de două ore asupra modului cum a fost ocupată Dobrogea. În cariera mea de ziarist și profesez și eu ziaristica de aproape 20 de ani, mărturisesc că n-am avut ocazia să aud o povestire mai fascinantă decât acea care mi-a făcut-o Remus Oprean asupra evenimentelor ce s-au desfășurat în Dobrogea în timpul ocupării și a acțiunii sale ca prefect al Constanței în acele grele momente.

Ne va ierta veneratul magistrat că comit indiscrețiunea de a releva aci o convorbire pe care am procurat-o eu fără altă intențiune decât aceea de a afla un scurt istoric prin viu grai, deja însuși acela care a executat realipirea la patria mumă, a pământului Dobrogei.

Comit această indiscreție într-un scop bun și nădăjduind că amicii domnului Remus Oprean și acei oameni de stat care vor să aibă o descriere completă istorică a evenimentelor de atunci, vor putea decide pe primul prefect al Constanței ca acum, în ajunul jubileului de 40 ani de domnie a regelui Carol și poate în preziua acordării drepturilor politice dobrogenilor, vor putea poate decide pe Oprean să completeze una din cele mai interesante pagini ale istoriei noastre contimporane.

S-au desfășurat, cu ocazia ocupării Dobrogei, incidente grave și emoționante între autoritățile noastre, între comandanții armatei rusești și cu acel conglomerat de străini care ne dușmănesc cumplit.

„Remus Oprean posedă un adevărat tezaur istoric, care trebue să-l dăruiască țării, pe care a servit-o cu atâta dragoste și credință"

Tot ce s-a petrecut, are pentru noi o mare importanță istorico-politică și domnul Remus Oprean posedă un adevărat tezaur istoric, care trebuie să-l dăruiască țării, pe care a servit-o cu atâta dragoste și credință.

Să ne descrie el cum au încercat rușii și străinii din Dobrogea, mai ales grecii și bulgarii, să desconsidere, din primul moment, autoritatea românească și să acrediteze că ocuparea de către români a Dobrogei nu e un act serios și definitiv hotărât, că e ceva provizoriu, că armata rusă nu va evacua niciodată Dobrogea, că, în fine, nici odată nu se va realiza realipirea către principatul român a acestei provincii.

A trebuit o acțiune eroică, o veghere neîntreruptă, o destoinicie și o prudență admirabilă ca sub presiunea unei armate străine de mii de oameni care ocupa Dobrogea și care n-avea de gând s-o evacueze și care n-a evacuat-o decât după șase luni, a trebuit, un om întreg ca o fire superioară, având o infimă forță militară - vreo două companii de infanterie - să afirme existența unei autorități românești, să afirme nestrămutata hotărâre a statului de a se pune pentru vecie în stăpânirea Dobrogei.

Zilnic, generalii și ofițerii ruși căutau să nesocotească autoritatea românească. Zilnic grecii și bulgarii provocau conflicte și incidente în sânul unei populațiuni care primea cu o vădită dușmănie ocuparea de către români a Dobrogei. În Constanța cutreerau bande de greci și bulgari înarmați, care proferau injurii la adresa românilor și ațâțau la răzvrătire împotriva autorităților noastre. În fiecare noapte se semnalau încăierări sângeroase și demonstrațiuni ostile. Se atenta contra santinelelor românești, se călcau ordinele administrației noastre. Consulii străini erau aroganți și ignorau cu desăvârșire că s-a schimbat situația în Dobrogea.

„Remus Oprean a fost silit atunci să ducă o luptă titanică cu toți generalii și ofițerii ruși"

Cu aceste dificultăți enorme, a avut de luptat la Constanța omul trimis de guvernul român să execute ocuparea Dobrogei. D. Remus Oprean a fost silit atunci să ducă o luptă titanică cu toți generalii și ofițerii ruși, să lupte piept la piept cu consulii și toți agitatorii străini și cu o mână de militari români să impună autoritatea românească. S-au petrecut, cu acea ocazie, scene memorabile, pe care istoria trebuie să le releve, și care vor pune în evidență cu câtă greutate s-a ocupat Dobrogea.

Cunosc câteva din aceste scene. Dar sper că însuși Remus Oprescu le va descrie și nu voi să mă ating de amintirile ce-i sunt atât de scumpe și mai ales mă feresc, ca redând acele scene, ele să nu piardă valoarea istorică ce le-ar putea imprima o povestire autentică a aceluia care însuși a executat ocuparea Dobrogei.

M-am mărginit pur și simplu să atrag atenția acelor care până acum au ignorat, probabil fără nici o invidie, că trăiește încă un om care nu are o statuie, cum are de pildă Pake Protopopescu, care nu are nici un bust la muzeul nostru istoric în mare parte de el înzestrat, că trăiește acel om care a înfruntat samavolnicia acelor generali rus cari nu mai voiau să evacueze Dobrogea, care a înfrânat aroganța consulilor protivnici ocupării Dobrogei, care, în fine, a executat, punându-și de nenumărate ori viața în primejdie, vecinica realipire a Dobrogei către patria mumă.

Un asemenea om se cade să nu fie niciodată uitat și se cade ca din istoria noastră contemporană să nu lipsească pagina privitoare la modul cum și-a îndeplinit măreața misiune de ocupa provincia cu care ne fălim în fața lumii întregi.

Prof. univ. dr. Stoica LASCU