O veste tristă a bulversat
presa constănțeană. A încetat din viață unul dintre cei mai cunoscuți
jurnaliști, Constantin Cumpănă. Pe 6 octombrie împlinise 73 de ani. Era
internat în spital, în urma unui AVC, iar în dimineața zilei de 22 octombrie ar fi încetat din
viață.
O viață dedicată jurnalismului
Licențiat al Facultății de Comunicare și Relatii Publice „David Ogilvy“ (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative), Constantin Cumpănă a fost membru fondator al SINAVCO (Sindicatul Navaliștilor din Șantierul Naval Constanța, 1990).
A debutat în jurnalism în octombrie 1990, ca redactor la săptamânalul „Contrast“ din Constanta, pentru ca, doi ani mai târziu, să fie numit redactor-sef de Sectie la cotidianul „Telegraf“ din Constanta. Din iunie 1995 a fost numit redactor-sef de Sectie la Centrul Informational „Telegraf – TV Neptun“ Constanta. Timp de aproape 20 de ani, între 1990-2008, a fost autor a numeroase stiri, anchete, investigatii, reportaje, interviuri, precum si realizator de emisiuni si filme deteleviziune.
1995 – coautor la realizarea filmului pentru Televiziune „Am muncit ca sa te cresc“, film premiat în cadrul Galei A.P.T.R. (Asociatia Profesionistilor de Televiziune din România cu Premiul pentru cel mai bun film de ancheta pe anul 1995 (având ca subiect contrabanda cu tigari);
1995 – coautor la realizarea filmului pentru Televiziune „si Dumnezeu se odihneste“ (având ca subiect catastrofa navala din 4/ 5 ianuarie 1995 din portul Constanta; filmul a fost selectat si a participat la Concursul A.P.T.R. 1996);
1996 – realizator al filmului pentru Televiziune „Oameni pe care numai Iisus îi poate saruta“ (având ca subiect viata oamenilor bolnavi de lepra, aflati internati în Dispensarul Clinic din Tichilesti – jud. Tulcea; filmul a fost selectat si a participat la Concursul A.P.T.R. – 1996; de asemenea, a fost selectat si a participat la Festivalul „Mediafest“ – Costinesti 1996, unde a fost nominalizat pentru Gala Laureatilor).
De asemenea, s-a remarcat și în activitatea publicistică, printr-o serie de titluri:
2006, octombrie – autor al cartii-document „Tragedia navei INDEPENDENTA – cea mai mare catastrofa din istoria navigatiei maritime românesti" (Prefata de Nicole Romulus Moise – capitan de lunga cursa; editurile „Telegraf Advertising“ Constanta si „Ex Ponto“ Constanta);
2007, octombrie – coautor (împreuna cu Andrei-Dorian Cumpana) al cartii-document „Catastrofa navei UNIREA – cel mai mare accident naval mondial din anul 1982" (Prefata de Constantin Preda, capitan de lunga cursa, comandant titular al petrolierului „Independenta“; editura „Telegraf Advertising“);
2008, august – coautor (împreuna cu Andrei-Dorian Cumpana) al cartii-document „Naufragiul navelor PARIS si YOU XIU – cel mai mare accident naval din istoria portului Constanta" (Prefata de capitan de lunga cursa Jorj Unciuleanu; editura „Telegraf Advertising“);
2009, august – autor al cartii-document „Terente“, Vol. I si Vol. II (Prefata de Dr. Corina Apostoleanu; editura „Telegraf Advertising“).
2011, octombrie – „Amintiri despre o flota pierduta“, Vol. I – „Navele românesti ale Dunarii si Marii“; Prefata de Dr. Andreea Atanasiu-Croitoru; Vol. II – „Voiaje neterminate“; Prefata de Dr. Carmen Irène Atanasiu).