Don Bosco, sărbătorit în Constanța printr-un spectacol aniversar

205
Don Bosco, sărbătorit în Constanța printr-un spectacol aniversar - donbosco-1475169262.jpg

Articole de la același autor

Sute de copii constănțeni din medii defavorizate sunt beneficiarii Fundației Giovanni Bosco din Constanța, în cadrul Oratoriului unde se organizează extrem de numeroase activități. De asemenea, în Centrul de zi, 38 de copii au posibilitatea efectuării temelor școlare și a recreerii. 


Cele două case de tip familial, în care locuiesc permanent 10 copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani, care provin din familii care întâmpină dificultăți de natură economică, socială, au fost abandonați de părinți sau aceștia nu le pot oferi condiții decente de trai, se bucură de un mediu familiar. Lor li se adaugă un Centru de Formare Profesională în cadrul căruia se organizează cursuri de pregătire și calificare profesională pentru tineri și adulți, cursuri re-cunoscute la nivel național și/sau internațional. 


În acest week-end, e mare sărbătoare, cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de prezență a lui Don Bosco în România și Republica Moldova.


Astăzi, vor ajunge în Constanța delegații de tineri animatori din Italia, Ungaria, Ucraina, Chișinău, Baia Mare și Bacău. Principalul invitat este succesorul lui Don Bosco, Rectorul Major al salezienilor, don Angel Fernandez Artime. 


Sâmbătă, 1 octombrie, la ora 10, va fi momentul cel mai important al zilei, în care se va prezenta istoria celor trei opere saleziene din România și Republica Moldova, iar duminică, 2 octombrie, la aceeași oră, va fi o Sfântă Liturghie solemnă prezidată de Excelența Sa arhiepiscop de București, Ioan Robu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1238 secunde