"Drept și Ordine Socială" la Universitatea "Spiru Haret"

166

Articole de la același autor

Conferința internațională "Drept și Ordine Socială", organizată de Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Constanța din cadrul Universității "Spiru Haret", în parteneriat cu Colegiul de Drept din cadrul Universității de Stat din Michigan, Statele Unite ale Americii se află la cea de-a șasea ediție. Lucrările se desfășoară pe 20 și 21 octombrie la Constanța, București, Câmpulung și Craiova.


Parteneri la acest eveniment instituții de învățământ superior atât din țară, cât și din străinătate, precum Centrul Național de Cercetare Științifică, Paris, Institutul de Studii Interdisciplinare în Științe Socio-Umane, New York și Editura Addleton Academic Publishers (New York).


Conferința își va începe lucrările cu un cuvânt de bun venit al decanului Facultății de Științe Juridice și Științe Economice Constanța, prof. univ. dr. Mihnea Claudiu Drumea, care va sublinia importanța evenimentului și dimensiunea internațională a conferinței.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3606 secunde