Duminica Floriilor

478
< 1 min citire
Cu o săptămână înaintea Sărbă-torii Paștelui, Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Floriilor. În această zi, creștinii își amintesc de intrarea Domnului în Ierusalim, în aclamațiile locuitorilor, care l-au primit cu ramuri de palmier strigând "Osana fiul lui David". Ei sperau ca Iisus să fie acela care îi va salva de jugul stăpânirii străine. Încă nu bănuiau că Iisus venise ca să mântuiască întreaga lume de jugul păcatului.
În tradiția Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în biserici crenguțe de salcie spre a fi bine-cuvântate de către preot și împărțite credincioșilor, care le duc la casele lor și le păstrează la icoane, în semn de evlavie pentru Împăratul sufletelor noastre. Este o zi în care mulțumim lui Dumnezeu și pentru renașterea naturii, a florilor, a pomilor, a ierbii. Căci numai peste câteva zile Îl vom numi pe Mântuitorul "primăvara sufletelor noastre".
Tot de Florii se agață într-un pom înflorit șnurul de mărțișor. O altă credință specifică Duminicii Floriilor spune că așa cum este vremea în ziua de Florii, așa va fi și în ziua de Paști.
Este dezlegare la pește.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0352 secunde