E oficial! Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" va fi mutat în locul Grupului Școlar "Vasile Pârvan"!

4596
11
Proaspăt întorși din vacanță, elevii Colegiului Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" au aflat că vor fi mutați de la anul în altă zonă a Constanței, iar în locul lor va funcționa noul Liceu Militar de Marină. Revoltați, tinerii s-au mobilizat rapid și, la ora 11, au ieșit în curtea școlii pentru a protesta împotriva acestei decizii, pe care o consideră nedreaptă. "Vin după atâta timp să ia ceea ce noi am construit. Este o prostie. Aici este casa noastră", ne-a declarat Mihaela Gavril, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic de Marină. La rândul lor, profesorii sunt și ei destul de bulversați de schimbări. 


"Ei nu au dreptul la educație? Tot ce este în acest liceu este făcut cu efortul părinților și al nostru, ca totul să fie la un nivel de calitate. Cred că ei au ultimul cuvânt de spus în primul rând, pentru că noi pentru ei ne luptăm și mai puțin pentru noi. Sper din tot sufletul să rezolvăm ceva pe această cale și să ne întrebe și pe noi, pe părinți, pe elevi, pe cadrele didactice ce vrem, nu să ne pună în fața faptului împlinit, pentru că noi nu am știut nimic până vinerea trecută. Sunt de 22 de ani sunt profesor în acest liceu, suntem toți titulari, profesori cu gradul unu, elevi, părinții, cadrele didactice, cu toții am muncit să aducem liceul la acest nivel. Nu avem nimic cu înființarea Liceului Militar de Marină, dar nu aici, în locația noastră. Noi am avut vizita ARACIP-ului în fiecare an aproape, noi am îndeplinit în fiecare an standardele impuse, am înființat specializări noi, tocmai în ideea ca acest liceu să se mențină pe poziție. Suntem un liceu nu de elită, dar din liceele tehnice suntem pe locul al doilea în județ", a spus și prof. Mirela Dedu.


De cealaltă parte, inspectorul școlar general Petrică Miu consideră că nu este o tragedie că va fi mutat Colegiul Tehnic de Marină și că acest lucru nu va împiedica desfășurarea activității și nu va duce la scăderea calității actului educațional. "Îi cred și pe ei, dar în balanță este mai importantă reînființarea Liceului Militar de Marină. Este o oportunitate pe care trebuie să o prindem. Dacă se ratează acest moment poate că se va face la anul, dar poate nu se va mai face niciodată. Însă nu e nicio amenințare. Actuala bază materială a colegiului se mai justifică la un număr de 500 de elevi. Acolo e nevoie de investiții. Internatul acela are două etaje în stare de degradare. Se justifică să bage primăria bani mulți acolo pentru 40 de elevi? Trebuie să eficientizăm clasele și spațiile", a explicat șeful ISJ Constanța.
Acesta a confirmat că actualul Colegiu Tehnic de Marină va fi mutat în locul Grupului Școlar "Vasile Pârvan", pe strada Industrială nr. 7. "Am căutat soluții și am hotărât ca mutarea să se facă la Grup Școlar «Vasile Pârvan». Cei de acolo, pentru că au rămas puțini, vor fi mutați, la rândul lor, la Grupul școlar «Gheorghe Duca», a completat inspectorul școlar general Petrică Miu.


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
profesori
18 ianuarie 2018
invitatie la protest

dragi parinti si colegi profesori va invitam sa va alaturati protestelor noatre de a cere demiia acesti inspector Miu Petrica care priveste cu neruinare si indiferenta afirmanad ca nu e o tragedie! e o batjocura la adresa noastra, a muncii noastre in acest liceu, nu e o tragedie este o mare BATJOCURA ! rusine! jos incompetentul Miu Petrica care isi arata impertinenta .

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.426 secunde