"E vreo școală aici care a strâns bani de bac?"

580
Astfel a încercat să lămurească "generalul" Petrică Miu reprezentanții presei prezenți, ieri, la ședința cu directorii unităților școlare desemnate centre de examinare, respectiv evaluare, că toată lumea este "nevinovată". Moment în care câțiva manageri de instituții s-au uitat către noi mai-mai… Ceva de genul "V-ați găsit voi, deștepților, să revoluționați sistemul!!!!". Iar noi, ziariștii, ar fi trebuit să ne așteptăm să se și ridice unul-doi.
"Vom avea cel mai corect Bacalaureat la Constanța!". Cam așa dorește președintele comisiei de bacalaureat 2009, în persoana "generalului" Petrică Miu, să se scrie despre acest subiect, după cum ne-a sugerat ieri în câteva rânduri. Cert este că ne-am transformat într-un bau-bau incomod, care stă la pândă să pârască! C-o fi bine, că n-o fi, bacul tot s-o isprăvi!
Pentru buna desfășurare a acestei sesiuni, Ministerul Educației a alocat 110.628 lei pentru cei 7.902 absolvenți constănțeni de liceu. Această sumă reprezintă cheltuielile cu materialele, fiind repartizate astfel: câte 1.500 lei pentru centrele de examinare (CE) unde se vor prezenta sub 300 elevi, 2.000 lei pentru CE cu 300-400 elevi și 2.500 elevi pentru CE cu peste 400 elevi examinați. Celor șase centre de evaluare le-au fost repartizate câte 1.500 lei. Li s-a pus în vedere directorilor că acești bani trebuie cheltuiți până la sfârșitul lunii iunie.
Inspectorul general a mai precizat că se fac eforturi pentru ca toți președinții de comisii care vor sosi din țară să fie găzduiți într-un singur hotel, de preferat în mu-nicipiul Constanța, menționând expres că "grija cazării acestora este exclusiv problema Inspectoratului, iar părinții să stea liniștiți!".
De asemenea, faptul că liceenii de la Liceul Teoretic Băneasa și de la Grup Școlar Ostrov vor face naveta la Liceul Teoretic Murfatlar, ni s-a comunicat că este decizia lor exclusivă. Ceea ce înseamnă că vor fi obligați să se trezească cu noaptea în cap și să plece pe drum cam pe la ora 5,30.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 12 Iunie 2009
Stire din Cultură-Educație : La mulți ani, Anaid Tavitian!
Vineri, 12 Iunie 2009
Stire din Cultură-Educație : Ce bine c-au venit americanii!
Pagina a fost generata in 1.4101 secunde