Echipa „JeanBartienii”, câştigătoare a premiului întâi la Festivalul internaţional de book-trailere

174
Echipa „JeanBartienii”, câştigătoare a premiului întâi la Festivalul internaţional de book-trailere - echipajeanbart-1631112504.jpg

Articole de la același autor

Lectura și filmul au făcut echipă bună la Şcoala nr. 18 „Jean Bart” din Constanţa, aducând la malul mării un premiu deosebit, cu o poveste plină de lecții de viață, pusă în scenă de elevii clasei a VI-a B. Aceştia au câştigat premiul întâi la Festivalul internaţional de book-trailere, „Boovie 2021”, categoria Boovie Kids, pentru trailerul bazat pe romanul „Păsările dintr-o bună zi”, de Sally J. Pla.

Competiţia s-a desfăşurat la finele lunii august, la Focşani. „Curioși, creativi și dornici să îndrăznească să treacă dincolo de limite, au descoperit, precum personajul principal al cărții, că numai zburând alături de stolul lor pot atinge măreția culmilor. Astfel, și-au format mai întâi propriul «stol», o echipă formată din 10 elevi faini și talentați”, explică prof. Alexandra Andreea Ilie, diriginta clasei a VI-a B şi coordonatorul proiectului, alături de bibiliotecarul Ramona Ştefania Caba. Echipa „JeanBartienii” este formată din Gabriela Natalia Busuioc, care a asigurat regia, montajul audio-video şi coloana sonoră originală, Mihai Alexandru Chipăilă – actor şi montaj, Ana Maria Bucur – actor şi scenarist, Maria Antigona Sandu – actor, Andreea Aurora Năstasă – lider şi scenarist, Ion Alexandru Coiciu – actor, Alexia Ardeleanu – actor, Matei Buciiu – montaj audio, Alexia Duliba – cameră şi Mircea Stoian – actor.

„O experienţă cu adevărat grozavă a fost participarea echipei «JeanBartienii» la întâlnirea online cu autoarea de origine americană Sally J. Pla, având ocazia de a o asculta şi de a-i adresa întrebări extrem de creative şi ingenioase în limba engleză. Sally a apreciat trailerele copiilor şi i-a întâmpinat cu căldură pe micuţii cititori”, povesteşte prof. Alexandra Andreea Ilie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9063 secunde