Eclipsa totală de Lună, vizibilă și la Constanța

688
Eclipsa totală de Lună, vizibilă și la Constanța - eclipsaluna-1323104661.jpg

Articole de la același autor

România va fi bucuroasa părtașă a ultimei eclipse totale de lună din acest an, ce va avea loc pe 10 decembrie. Constanța nu va chiuli de la eveniment, observatorul astronomic de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța fiind deschis publicului larg, pe 10 decembrie, începând cu ora 16.00, însă numai cu condiția ca cerul să fie senin.

Când are loc o eclipsă de lună?

O eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului, intră în umbra acestuia. Acest fapt se petrece atunci când Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate suficient de exact, astfel încât Luna să se poată interpune între celelalte două. Tipul și durata ei depind de poziția relativă și poziția de pe linia nodurilor. Cea mai recentă eclipsă de Lună a fost cea din noaptea de 15 spre 16 iunie 2011.

Etapele eclipsei

Simona Cozneanu, muzeograf la Planetariul din Constanța, spune că acest fenomen este observabil în totalitate din Asia și Australia, iar în Europa, Africa și America de Nord va putea fi privit doar pe jumătate.

Tot de la muzeograf, aflăm că în România, la data de 10 decembrie, la ora 14.45 are loc începutul eclipsei parțiale, apoi la ora 16.06 va avea loc începutul totalității eclipsei, punctul culminant se va derula la ora 16.32, moment în care luna va rămâne în umbră pentru aproximativ 20 de minute, urmând ca la ora 16.57 să aibă loc sfârșitul totalității eclipsei.

După această oră, ne vom bucura pentru aproximativ 3 ore și jumătate, până la ora 18.18, de sfârșitul eclipsei parțiale, când luna începe să iasă din umbră.

Eclipsa va dura 5 ore și 56 de minute, iar durata totalității eclipsei va fi de 51 de minute și 8 secunde.

De unde privim eclipsa, la Constanța

Din fericire, acest fenomen poate fi privit chiar și cu ochiul liber, fără a fi nevoie de un observator astronomic. Cu toate acestea, la Constanța, dacă cerul va fi senin, observatorul astronomic va fi deschis publicului doritor.

Chiar dacă fenomenul poate fi privit cu ochiul liber, participarea la sesiunea de observare astronomică din Constanța poate aduce mult mai multe completări despre această eclipsă, deoarece aceia ce vor fi prezenți pot pune întrebări muzeografilor prezenți la eveniment.

"Este foarte important pentru oamenii de știință și pentru specialiști să poată privi această eclipsă de lună, deoarece, cu ajutorul unei aparaturi speciale, ei vor determina gradul de poluare a atmosferei, în special după culoarea lunii", a declarat, pentru "Cuget Liber", Simona Cozneanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9853 secunde