Edictul de la Milano, în dezbatere la Universitatea "Ovidius"

133
Cei 1.700 de ani de la proclamarea oficială a celebrului "Edict de la Milano", în urma căruia persecuțiile împotriva creștinilor au încetat, iar religia creștină a devenit liberă în tot cuprinsul Imperiului Roman, vor fi celebrați de Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sf. Ap. Andrei" din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, printr-un simpozion.

Și pentru că Dobrogea este singurul teritoriu românesc care, la vremea Edictului, s-a aflat sub jurisdicția directă a Romei sub numele de "Scythia Minor", simpozionul va avea titlul "Edictul de la Milano. 1.700 de ani de libertate religioasă la Dunăre și Marea Neagră" și se va desfășura pe trei secțiuni: prima secțiune va fi consacrată marii teme a raportului între politică și religie, dar și relației dintre politicieni și Biserică în România zilelor noastre; a doua va încerca să analizeze consecințele istorice ale opțiunii românilor pentru ortodoxia bizantină și valoarea actuală a acestei apartenențe; a treia secțiune va căuta să dezbată cele mai înalte temeiuri teologice și filosofice ale libertăților religioase și civile în accepțiunea actuală a acestor concepte.

Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc joi, 16 mai, la orele 9,30, în Sala Senatului Universității "Ovidius" (corpul 1 Campus, etajul 1), cu participarea conducerii UOC, precum și în prezența unor personalități marcante ale culturii și politicii românești. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Mai 2013
Stire din Cultură-Educație : Hai la Târgul de Cariere!
Pagina a fost generata in 0.4106 secunde