Startul celei de-a treia ediții a campaniei "Olimpiada Deșeurilor"

63
Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu și al Primăriei Municipiului Constanța, compania Gremlin organizează, în intervalul 14 mai - 14 iunie, cea de-a treia ediție a campaniei "Olimpiada Deșeurilor", o acțiune de conștientizare în domeniul colectării selective. 

Adresată elevilor din ciclul primar și gimnazial din județul Constanța, campania "Olimpiada Deșeurilor" are rolul de a conștientiza elevii cu privire la necesitatea protejării mediului prin încurajarea bunelor practici în vederea reciclării.

Pentru a intra în competiție, fiecare clasă trebuie să colecteze o cantitate totală de minim 70 kilograme de deșeuri pentru cele cinci categorii de deșeuri ce fac obiectul campaniei: hârtie, PET, doze, baterii și deșeuri de echipa-mente electrice și electronice (DEEE). Clasele ce vor colecta cele mai mari cantități pentru fie-care categorie de deșeuri în parte vor fi desemnate câștigătoarele trofeelor "Hârtiuța Drăguța", "PETa Circumspecta", "DOZAta Coafata", "Calculatorașul cel voinic", "BATi cel viteaz".

Pe data de 20 iunie, în cadrul unui spectacol, va fi decernat și marele premiu al campaniei, "Trofeul Olimpiada Deșeurilor 2013". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3054 secunde