Cum și unde îți înscrii copilul în grădinițele cu program prelungit

288
Cum și unde îți înscrii copilul  în grădinițele cu program prelungit - gradi-1368549248.jpg
Ca urmare a experienței anilor școlari anteriori, când solicitările pentru grupele cu program prelungit au fost foarte mari în municipiul Constanța, Inspectoratul Școlar Județean a decis ca în șase grădinițe cu orar normal să funcționeze grupe cu orar extins.

De săptămâna aceasta, au început reînscrierile pentru copiii care sunt deja înscriși în unitatea de învățământ preșcolar, etapă care se încheie la data de 24 mai.

În zilele de 27 și 28 mai, vor avea loc înscrieri pentru copiii nou-veniți în grădinițe, ordinea înscrierilor asigurând, cu prioritate, cuprinderea copiilor de 5 ani la grupa mare. Ulterior, vor fi înscriși, în ordine descrescă-toare a grupelor de vârstă, copiii de 4 ani la grupa mijlocie și de 3 ani la grupa mică.

În anul școlar 2013-2014, în județul Constanța se estimează cuprinderea a 19.500 de preșcolari, care vor funcționa în 571 de grupe.

Prof. Irinela Nicolae, inspector școlar de specialitate învățământ primar, a declarat, pentru "Cuget Liber", că, față de anul școlar trecut, se înregistrează o creștere cu 300 de locuri în grădinițe.

"În acele zone ale municipiului Constanța unde, în anii anteriori, am înregistrat numeroase solicitări pentru grupele cu program prelungit, am decis extinderea orarului normal. Așa încât la cele 22 de grădinițe cu orar prelungit existente se adaugă alte șase: Grădinița nr. 3, din incinta Liceului «C.A. Rosetti», Grădinița nr. 7 «Roboțel», din cartierul Faleză Nord, Grădinița nr. 9 «Tom Degețel», din cartierul Dacia, Grădinița nr. 51, de pe str. Badea Cârțan, și Grădinița nr. 58, tot din zona Dacia".

De asemenea, în municipiul Constanța, există 20 de grădinițe particulare acreditate.

v v v

În cazul grădinițelor cu program normal, criteriile generale de înscriere sunt: apropierea de domiciliu, existența fraților sau surorilor în grădiniță, apropierea serviciului părinților ori al susținătorilor legali de unitatea de învățământ.

În ceea ce privește grădinițele cu program prelungit, se vor aplica următoarele criterii generale: apropierea de domiciliu, existența fraților surorilor în grădiniță, apropierea serviciului părinților / susținătorilor legali de unitatea de învățământ și dovada locului de muncă a ambilor părinți / susținători.

În situația în care nu se ocupă toate locurile din grădinițe până în data de 28 iunie 2013, programul de înscriere se poate prelungi, după caz, până la 15 septembrie 2013. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4416 secunde