Ediția a XVII-a a „FILMMIC", un forum al ideilor care prind viață, la final

240
2 min citire
Ediția a XVII-a a „FILMMIC
Festivalul pentru liceeni FILMMIC a fost inițiat de Liceul Teoretic „Traian” și se află la cea de-a XVII-a ediție, avându-l ca președinte al juriului pe reputatul regizor și actor Toma Enache. Devenit tradiție pentru prestigiosul liceu constănțean, acest festival a fost inclus pe Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024-2025, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării.
Ediția XVII FILMMIC a ajuns în momentul cel mai așteptat, anunțarea câștigătorilor la cele patru secțiuni: scurtmetraj, fotografie, bandă desenată și spot publicitar. După zile întregi de vizionări, dezbateri și multe emoții, juriul a decis: finaliștii sunt... gata de luminile scenei! Vineri, 16 mai 2025, de la ora 12.00, vor urca pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” toți cei care prin creațiile lor au impresionat juriul acestei ediții.
Tema din acest an „Limite și orizonturi” i-a îndemnat pe elevi să abordeze, folosind modalități artistice, situațiile cu care se confruntă în viața de zi cu zi. De ce Limite și orizonturi? Pentru că limitele „ne fac pe noi, adolescenții, mai puternici, ne determină să (ne) cunoaștem, să transcendem barierele cognitive, sociale și implicit să evoluăm. Orizonturile reprezintă acele posibilități peste care dăm în momentul în care acceptăm noutatea, curiozitatea, toleranța și reziliența. Fiecare dintre noi are o fire unică și prin depășirea limitelor ajungem să dăm un sens vieții și să ne dezvoltăm noi perspective", au justificat propunătorii temei, elevi ai Liceului Teoretic „Traian”.
Festivitatea de premiere de vineri, 16 mai 2025, va fi urmată de un workshop, în cadrul căruia membrii juriului se vor întâlni cu finaliștii acestei ediții și vor analiza materialele realizate.
„Această recunoaștere ne onorează și ne confirmă că pasiunea și munca noastră pentru cinematografie, scurtmetraje, benzi desenate și spoturi publicitare au un ecou în întreaga țară! Pentru noi, «Filmmic» este mai mult decât un festival - este un forum al talentelor, unde ideile prind viață! Este un «modus vivendi»! Am fost copleșiți de creativitatea și energia voastră! Fie că a fost vorba despre scurtmetraje captivante, spoturi publicitare ingenioase, cadre fotografice cu poveste sau benzi desenate cu identitate vizuală puternică – fiecare lucrare ne-a provocat, ne-a emoționat, ne-a inspirat și ne-a făcut să credem mai mult ca oricând în forța artei voastre.
Dacă vă regăsiți printre finaliști, felicitări! Urmează un pas important pentru categoria scurtmetraj: pregătește trailerul filmului vostru!
Pentru cei care nu sunt în listă anul acesta, nu e un final, ci un început. Vă încurajăm să mergeți mai departe, să creați, să experimentați – lumea are nevoie de poveștile voastre. FILMMIC rămâne scena voastră!”, este mesajul elevilor organizatori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0433 secunde