ELEVI DE LA COLEGIUL MIRCEA, DE URGENȚĂ LA SPITAL DUPĂ CE S-AU DROGAT ÎN TOALETĂ / UPDATE

13109
14

Articole de la același autor

UPDATE - "Deocamdată nu se știe ce au fumat. Unul dintre ei a ajuns la spital având o stare foarte agitată. S-au recoltat probe toxicologice și așteptăm rezultatul", a precizat, pentru Cuget Liber, dr. Avram Mihnea, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. 


UPDATE  - Directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân, Vasile Nicoară, a precizat, pentru Cuget Liber, faptul că vor fi luate măsuri împotriva celor doi elevi care au fumat etnobotanice. 


"Doi elevi din clasa a XI-a au fumat în pauză, în toaletă, o țigară. Unuia dintre ei i s-a făcut rău, avea o senzație de vomă și o instabilitate pe picioare. Când a ieșit din toaletă a fost observat de femeia de serviciu, care l-a dus la cabinetul medical. Acesta a spus inițial că a mâncat o șaorma, însă apoi a recunoscut. Noi țigara nu am văzut-o, însă elevul care a rămas la școală a spus că nu a apucat decât să tragă un fum, iar colegul lui a tras două fumuri. Au mai fost cazuri de elevi sancționați pentru că au fumat în incinta liceului, însă un asemenea caz în care să fumeze etnobotanice nu am mai avut!", a precizat Vasile Nicoară. 


Doi elevi de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța au fost transportați la spital, de urgență, după ce au fumat etnobotanice în toaleta instituției și li s-a făcut rău.  Un echipaj SMURD i-a preluat pe cei doi pentru a le acorda îngrijirile medicale necesare.






Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
profesor
4 mai 2015
inevitabil....

era inevitabil sa se afle o data si o data... la mircea se fumeaza pe rupte in wc-uri. de multe ori treci pe langa si simit un miros intepator nespecific tutunului...

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Alex
4 mai 2015
hehhee

Pai si aceptati asa ceva?La statutul vostru?...Liceul Model? ^^

Răspuns la: inevitabil....
Adăugat de : profesor, 4 mai 2015
era inevitabil sa se afle o data si o data... la mircea se fumeaza pe rupte in wc-uri. de multe ori treci pe langa si simit un miros intepator...
aura
4 mai 2015
mircea

abia acum ati aflat? se vorbeste de mult ca in mircea se intampla chestii de-astea... copiii saraci nu au bani de droguri.

Tare
4 mai 2015
o.o

Daca a plecat Laura Costea... :))

profesoara
4 mai 2015
impreuna

Dar de cand se fumeaza in scoli cot la cot elevii cu prifesorii.Mai ales impreuna trag etnobotanice.Hai sa spunem lucrurilor pe fata.Ma intreb daca acel elev nu era profesor.

george
4 mai 2015
profesoara ??

Nu cumva "profesoara"de acum o ora era cea care a tras alaturi de elevi in alta scoala ?Ca prea bine le stie !

xxl
4 mai 2015
fumatul in liceu

Te pomenesti ca o fi singurul liceu in care se fumeaza la buda? Sau ce? La Mircea n-or fi tot copii? Este un viciu care ii tenteaza pe toti odata dar , de unii se prinde de altii nu! Asa ca nu va mai mirati si nu va mai faceti iluzii...doar dl Nicoara nu o sa nagajeze paznici la buda...copii sunt problema, indiferent ca au bani sau nu, nu cred ca acasa ii invata parintii sa fumeze...Tragic este ca se fumeaza toate porcariile astea de etnobotanice...

mult zgomot si ceva fum
4 mai 2015
doi sarantoci

auzi, s-au drogat la liceu, pai fratzica ma asteptam sa-i vad bagand coca, hash, treburi serioase nu mizerii pentru aurolaci. Normal ca fac liceul de rusine, asteptam ca actiunea sa se petreaca prin parcare intr-un A8, X5, nu in WC, da se pare ca sunt inca multi saraci la mircea, tre facuta curatenie. Propun sa se introduca admiterea cu pre-inscriere minim 20.000 Euro, sa nu mai intre toate saraciile ca apoi sa ne faca de ras.

parinte
4 mai 2015
doar doi

Pai in urma cu ceva ani ,parcul de la teatru era plin de ace dar toata lumea vedea dar d-l director nu vedea nu auzea ca atare acum se fumeaza in incinta ca e mai comod iar d-l director nu spune nimic de ce masuri va lua ca atat ii trebuie,vin parintisi il trag de maneca ,la cat se cotizeaza de la admitere pana la bac. De ani de zile uni parinti au reclamat ce se intimpla acolo dar au fost nevoiti sa taca sau sa plece,cand de fapt nicoara trebuia sa plece,nu sa se laude cu performantele elevilor meditati de parinti la greu,ca nu toti parinti isi permit meditatii precum cei de la mircea,ca daca ai bani ilmeditezi si intra la mircea dupa care il meditezi in continuare,deci nu profesori de la scoala sunt cei care obtin rezultate ci buzunarul. .

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4496 secunde