Elevi din 13 județe vor intra în grevă japoneză pentru alocația școlară

505
1 min citire
Elevi din 13 județe vor declanșa, începând de astăzi, o greva japoneză, cerând acordarea alocației și după împlinirea vârstei de 18 ani, a declarat coordonatorul Consiliului Județean al Elevilor Covasna, Nemes Elod, corespondentului NewsIn.
Nemes Elod a afirmat că greva se va extinde, de marți, în mai multe județe, printre care a amintit Cluj, Caraș-Severin, Timiș, Ialomița, Călărași, Galați, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Harghita, Hunedoara și Brașov.  Potrivit lui Nemes, legea nu permite organizarea pentru a doua oară a grevei japoneze, astfel că județul Covasna se solidarizează cu elevii din celelalte județe, iar elevii din județ care doresc să poarte banderole albe, o pot face, din proprie inițiativă.
"Deși alocația de stat pentru copii a crescut și va crește în continuare începând cu data de 1 martie 2008 la 40 de lei, am constatat, cu părere de rău, că elevii care au împlinit 18 ani nu mai primesc alocația, deși sunt încă elevi care nu au venit propriu. Această discriminare este revoltătoare și dacă luăm în considerație faptul că aproape toți elevii din țările Uniunii Europene beneficiază de această alocație", susține Nemes Elod.
Elevii din județele Covasna, Satu Mare, Harghita, Brașov, Constanța au fost în grevă japoneză săptămânile trecute, în timp ce elevi din Brașov și Galați au ieșit pe stradă. Elevii au strâns în total  50.000 de semnături în favoarea acordării alocației după vârsta de 18 ani.
Deși Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților a modificat Ordonanța 97/2007, Nemes Elod a afirmat că protestele vor continua până când ordonanța apare în Monitorul Oficial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde