Elevi din Aliman "stresați" de polițiști

458
Pentru că a ajuns să fie certat de Primăria Aliman că cere prea mulți electrozi să sudeze băncile rupte de elevi, directorul Școlii cu clasele I-VIII din localitate, prof. Pompiliu Tășală a "provocat", la începutul săptămânii, o ședință cu elevii clasei a V-a. Întâlnire la care a participat, conform procolului încheiat la nivel de unități școlare cu Poliția constănțeană, și un reprezentant al Postului de Poliție Aliman. După ce au fost sancționați cu scăderea notei la purtare, patru-cinci elevi mai recalcitranți au fost scoși în fața clasei, iar mai apoi invitați la Post să dea cu... subsemnatul.
În după-amiaza aceleiași zile a urmat o ședință cu părinții celor muștruluiți de dimineață. Cam acesta a fost filmul evenimentelor care ar fi putut rămâne la nivel de comună, dacă una dintre mămici n-ar fi considerat că mica lui odraslă a fost torturată la Poliție și stresată într-un așa hal încât directorul Tășală trebuie reclamat mai ales la presă.
Întrebat de ce a permis ca acești elevi să fie luați la Poliție, directorul
ne-a declarat că dacă ăsta este un păcat așa mare, va suporta consecințele. "Din nefericire, intențiile mele au fost cu totul altele după mai bine de 30 de ani petrecuți la catedra de matematică a acestei școli. N-am dorit decât să-i potolesc într-o oarecare măsură pe cei care sunt foarte indisciplinați și care perturbă frecvent procesul de învățământ".
Dacă, în loc să-și potolească, mai tare își înrăiesc copiii împotriva profesorilor, părinții devin astfel părtași vieții de infractor a actualului elev.
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța s-a constituit o comisie care va ancheta situația creată la Școala din Aliman, urmând ca cel mai probabil directorul să suporte consecințele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8434 secunde