X

Elevii cer ca școlile să decidă singure dacă se închid sau nu la incidența de peste 6 la mie

286
Elevii cer ca școlile să decidă singure dacă se închid sau nu la incidența de peste 6 la mie - elev-1633778237.jpg

Articole recomandate

Consiliul Elevilor cere ca decizia privind închiderea școlilor, în localitățile în care incidența cazurilor de Covid este de peste 6 la mie, să fie luată de conducerea unităților. „Nu transformați școlile în paturi de ATI”, spun elevii.


„Lipsa testării periodice din școli, neglijența față de măsurile suplimentare de protecție pentru elevii cu boli cronice asociate și pragurile mult prea ridicate la care se închid unitățile de învățământ vor duce, în continuare, la vieți puse în pericol. De aceea, Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la modul de funcționare a școlilor în localitățile unde rata de incidență depășește valoarea de 6 la mia de locuitori”, se aratată în comunicatul transmis, sâmbătă, de Consiliul Elevilor.


Elevii susțin că menținerea școlilor deschise presupune, pentru mulți dintre ei, folosirea mijloacelor de transport în comun și interacționarea cu un număr mare de persoane din comunitate, ceea ce favorizează răspândirea virusului.


În aceste condiții, Consiliul Național al Elevilor solicită ca decizia închiderii școlilor aflate în localități unde incidența este mai mare de 6/1000 să rămână la latitudinea fiecărei instituții, respectiv la decizia Consiliului de Administrație, în baza principiului descentralizării.


„Este important ca particularitățile fiecărei unități de învățământ să fie luate în considerare, ținând cont de infrastructura disponibilă, mijloacele de testare disponibile sau numărul de infectări înregistrate. Pragul de 50% din numărul total de clase aflate în online pentru schimbarea scenariului de funcționare al întregii școli nu ține cont de acești factori, ci, de multe ori, pune în pericol sănătatea elevilor chiar și în unitățile de învățământ unde acesta nu este atins”, se mai arată în comunicat.


În urmă cu o zi, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a cerut miniștrilor în exercițiu ai Sănătății și Educației ca elevii din localitățile unde incidența COVID depășește 6 la mia de locuitori să rămână acasă și să învețe în sistem online.


În mai puțin de o lună de la începutul noului an școlar, aproape 13.000 de elevi şi 4400 de profesori s-au infectat cu COVID-19.


Sorin Cîmpeanu a vorbit duminica trecută, la Digi24, despre părinții care se tem să-și lase copiii la școală în localitățile unde rata de infectare este mare, dar școlile rămân totuși deschise.


„Acei părinți care au o frică foarte mare pot face ceva extrem de util pentru copii: să se vaccineze. Și ei, și bunicii. Fac un apel ca părinții să nu își trimită copiii la școală, dacă au simptome specifice”, a adăugat Cîmpeanu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6301 secunde