Elevii din Mangalia, ajutați să ia deciziile corecte

136

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "Callatis" din Mangalia s-a bucurat de vizita membrilor din Junior Achievements Romania, care desfășoară, în luna noiembrie 2014, activități de orientare profesională în cadrul programului european Sci- Tech Challenge. Această activitate a fost realizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și a avut ca obiectiv încurajarea tinerilor să își dezvolte abilități de carieră în domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM).

Activitatea i-a avut țintă pe elevii claselor de liceu, mai ales clasele terminale, și a urmărit să le atragă atenția asupra importanței orientării studiilor superioare către științele exacte și oportunitățile de carieră care se dezvoltă în aceste domenii.

"Pe lângă expunerile informative și explicative pe suport computerizat, elevii au fost atrași în discuții frontale. Le-au fost adresate întrebări concurs, în urma cărora au fost premiați, astfel încât momentul educațional a fost unul interactiv și plăcut. În final, scopul efectiv al activității, acela de a ajuta elevii să ia o decizie echilibrată și bine informată privind viitorul lor profesional, s-a bucurat de un feedback pozitiv. Dacă unii au plecat știind mai bine ce au de făcut pentru a-și atinge visele, alții au plecat, cu siguranță, știind că au să își găsească răspuns la întrebări de genul «Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?» și «Ce am de făcut pentru a deveni ce vreau eu?»", ne-a declarat prof. Vianora Avădanei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 26 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Spectacole pentru copiii până în 12 ani
Marţi, 25 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Veste proastă despre Mircea Albulescu
Pagina a fost generata in 1.4099 secunde