Din această lună,

Elevii își vor primi alocația pe card, cont bancar sau mandat poștal

7420

Articole de la același autor

Potrivit Ordonanței de urgență nr. 97/ 4 din octombrie 2007, din această lună, alocațiile de stat nu vor mai fi distribuite prin școli, iar tinerii care au împlinit 18 ani și sunt încă elevi nu vor mai primi deloc acest ajutor.

Conform aceleiași ordonanțe, din această lună, de plata alocațiilor pentru copii se ocupă Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin Direcțiile Județene de Muncă, în condițiile în care, până acum, aceste sarcini erau în grija inspectoratelor școlare, prin unitățile de învățământ.
Până în acest moment, Direcția Județeană de Muncă Constanța a centralizat datele, înregistrându-i și pe cei 84.000 de elevi transferați de la Inspectoratul Școlar Județean, urmând ca, foarte curând, acestea să fie validate.
În luna ianuarie, toții beneficiarii de alocații vor primi banii prin mandat poștal, urmând ca aceștia sau, după caz, părinții să aleagă pentru viitor modalitatea de plată. Astfel, se poate opta pentru cardul bancar, cont curent personal sau primirea banilor prin mandat poștal. Pentru alegerea metodei de livrare a alocației nu există un termen, beneficiarul putând oricând să solicite noua modalitate de plată. Dacă titularul preferă un card sau un cont, îl poate întocmi la una din cele șase instituții bancare cu care Direcția de Muncă a încheiat protocol sau la CEC.

Elev fără alocație
Tot prin aceeași decizie, Executivul a hotărât să nu mai acorde alocații copiilor care au împlinit 18 ani, cu toate că aceștia mai frecventează încă o formă de învățământ preuniversitar.
Federația Educației Naționale protestează, într-un comunicat emis în urmă cu câteva zile, față de decizia Guvernului de a nu mai acorda ajutorul financiar de stat elevilor care au împlinit vârsta majoratului și față de schimbarea autorității care acordă carnetele de alocație. Această hotărâre poate conduce la creșterea abandonului școlar. "Sunt foarte mulți elevi discriminați care împlinesc 18 ani în clasa a XII-a sau chiar a XI-a. În plus, în condițiile în care în România multe familii, mai ales din mediul rural, își trimit copiii la școală pentru această alocație, decizia Guvernului de a nu mai acorda acest ajutor prin unitățile de învățământ este absurdă și va duce la o creștere îngrijorătoare a abandonului școlar", a declarat Cătălin Croitoru, președintele FEN.

"E o prostie să iei alocația unui copil"
Mulți elevi și părinți sunt încă nedumeriți de modalitatea de plată și mai mulți se arată indignați de faptul că elevii de 18 ani care sunt încă la școală nu mai au dreptul la alocație.
"Eu am împlinit 18 ani anul trecut în aprilie. Și am primit cec-ul cu 4 file...să înțeleg că nu mai primesc după aceea nimic?? Eu știam că, atâta vreme cât ești în sistemul de învățământ, până în clasa a 12-a inclusiv, indiferent dacă ai 18 ani împliniți sau nu, primești alocație de la stat". (Georgya)
"O chestie stupidă…sunt copii care au inteligență dar nu au bani, de ce, domnule ministru tăiați alocația la 18 ani ? Inteligența țării o să plece în afară că acolo sunt puși în valoare tinerii pentru ceea ce fac....plus profesorii te rup la liceu de bani, am pățit-o pe propria piele… și dacă mai ai părinți plecați...în fine, profesorii fac greve, elevii ce ar fi trebuit să facă?" (dydy1988)
"Ce prostie, de parcă noi, cei de 18 ani (sau mai mult), nu suntem tot elevi" (Laloo).
"E cea mai proastă idee care a existat vreodată în învățământ, să iei alocația unui copil, că la 18 ani tot copil ești, bătaie de joc, trebuia să-și reducă ei din salarii și să dea la toată lumea, nu să facă discriminare" (Christian 2008).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9417 secunde