Elevii Liceului "George Călinescu", premiați la un nou concurs

351
Elevii Liceului

Articole de la același autor

Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanța a finalizat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul "Stories about my county". Potrivit consilierului de imagine al instituției, prof. Loredana Pintilie, premiile acordate elevilor, conform clasamentului stabilit în urma jurizării, au fost înmânate în cadrul unei festivități la care au participat zeci de elevi, profesori și mulți invitați. 


Desfășurat pe parcursul a opt luni, sub forma unui concurs regional,  proiectul a reunit eforturile a 184 de elevi și 46 de cadre didactice din opt județe și a urmărit valorizarea, consolidarea și dezvoltarea abilităților specifice disciplinelor: limba și literatura română, limbile străine, istoria, geografia, artele plastice și TIC. 


"Proiectul a avut ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare și valorizarea creativității elevilor, în contextul identificării, cultivării și promovării valorilor culturale locale și naționale, inclusiv într-o limbă străină și, de asemenea, identificarea unor perspective de valorizare a potențialului vocațional ce converg spre orientarea profesională a elevilor implicați. Transcurricularitatea constituie un alt aspect vizat în cadrul acestui proiect, datorită eficienței sale în educație, aceasta concretizându-se prin posibilitatea elevilor de a se exprima în diverse forme: creații literare, plastice, film etc. Astăzi s-a încheiat încă un proiect de valoare coordonat de liceul nostru, «Stories about my county», aflat în acest an la a IV-a ediție, ce subliniază deschiderea elevilor către cunoaștere, creație, plurilingvism și participare și care completează, îmbogățește educația formală", a declarat prof. Vasile Mihăilă, directorul Liceului Teoretic "George Călinescu". 


XXX 
Tot în cursul săptămânii trecute, unitatea școlară a primit vizita scriitoarei franceze Nathalie De Broc, activitate inclusă în cadrul proiectului "Noi și lumea - Saison France - Roumanie", coordonată de prof. Ana Colțea și prof. Diana Corcheș. 
Cu această ocazie, autoarea le-a vorbit elevilor de la secția bilingvă francofonă despre tehnica scrierii, despre inspirație, despre eforturile necesare pentru a scrie un roman. Activitatea va fi reînnoită în martie 2020, urmând ca, până atunci, elevii să descopere romanul "La tresse de Jeanne" și să dea frâu liber creativității, găsind un alt final romanului sau exprimându-și impresiile de lectură. 


Cadrele didactice spun că activitatea este prima dintr-un șir de activități anuale din cadrul înfrățirii dintre Brest și Constanța și își propune mai multe obiective: stimularea interesului pentru lectură, stimularea creativității, descoperirea personalităților culturii franceze, aderarea la activitățile promovate de Alianța Franceză, pol al francofoniei în regiunea noastră, promovarea secțiunii bilingve francofone, promovarea unei imagini pozitive a liceului în comunitate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0666 secunde