Parteneriat liceal româno-german

Elevii mirciști deschid noi frontiere

387
Elevii mirciști deschid noi frontiere - b8c2fd56055d3121265f85174035d0b8.jpg
În perioada 1 octombrie 2009 - 30 septembrie 2012, elevi din 20 de școli din Germania și alte 20 de școli din Bulgaria, Croația, România și Ungaria vor investiga obiective ecologice ca niște adevărați jurnaliști în cadrul unui proiect de mediu și mass-media. Proiectul se desfășoară sub tutela președintelui Republicii Federale Germania, Horst Köhler.
Elevii Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța cercetează împreună cu partenerii lor germani de la liceul Taunusgymnasium din Königstein câte o temă de mediu înconjurător din Germania și România. Produsul finit al acestor cercetări se concretizează în articole de ziar.
Prima fază a primului an de proiect s-a "consumat" deja în Germania, în mica stațiune balneară Königstein, de lângă Frankfurt am Main, unde cei 17 elevi mirciști din clasele a X-a și a XI-a au locuit la familiile elevilor nemți și s-au informat timp de o săptămână, în perioada 31 octom-brie – 7 noiembrie, împreună cu partenerii lor, despre tema "Livezile ecologice, un spațiu atât pentru om, cât și pentru lilieci". Întorși în Constanța, elevii Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" și coordonatorii acestora, profesorii Laurențiu Diamandi și Ion Băraru, sunt nerăbdători să-și întâmpine partenerii nemți în perioada 2 - 9 mai 2010, împreună cu care vor cerceta o temă ecologică de pe meleagurile dobrogene.
În urma acestui proiect, elevii mirciști își formează simțul responsabilității în domeniul ecologiei, își dezvoltă competențe interpersonale trăind în familiile gazdă, descoperă asemănări, dar și diferențe, analizează critic păreri preconcepute, învață să se înțeleagă mai bine, aplicând în practică empatia, toleranța și solidaritatea. Ei primesc, de asemenea, timp de trei luni, un abonament gratuit la un ziar cotidian. Prin lectura regulată a ziarului ei își îmbunătățesc atât competențele de lectură și lingvistice, cât și cele de cultură generală. Ei învață să fie mai critici cu mass-media și să o folosească competent ca platformă pentru o informație eficientă. Costurile transportului la școala parteneră și în timpul zilei de cercetare a temei ecologice au fost suportate de către Fundația Federală Germană de Mediu (DBU).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1937 secunde