Emoție centenară la Școala "Gheorghe Țițeica"

214
Emoție centenară la Școala

Articole de la același autor

Săptămâna 26-29 noiembrie a fost dedicată de către elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr.30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța aniversării Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor.  Pentru adulții de azi, educația patriotică a fost o componentă exagerată, poate, a formării lor în perioada comunistă. După Revoluția din Decembrie 1989, teama de a nu fi acuzați de neocomunism ne-a făcut însă, din păcate, să ignorăm a-i mai învăța pe copiii noștri dragostea de țară. Educatorii de la "Gheorghe Țițeica" și-au invitat  învățăceii să redescopere patriostismul cald și emoționant, cel curat și sincer. Amenajarea claselor cu un colț de Românie autentică, învățarea câtorva cântece patriotice alese cu grijă, povestirea istoriei Marii Uniri de către elevii de gimnaziu prichindeilor de la ciclul primar, legarea proiectelor la diferite discipline din curriculum de această sărbătoare, desene, colaje, picturi pe tricouri, confecționarea de cocarde și steaguri tricolore au fost doar câteva din  activitățile derulate în aceste patru zile. Totul pentru ca România străbunilor, cea adevărată, să nu rămână nedescoperită de cei în mâinile cărora ne punem speranțele de viitor. 


Dincolo de aceste activități care, mai mult sau mai puțin, se desfășoară în fiecare an, au avut loc și câteva acțiuni cu adevărat deosebite. 


Luni, 26 noiembrie, pasionații de istorie au avut parte de o întâlnire cu doi invitați de marcă: profesorul dr. Stoica Lascu de la Universitatea "Ovidius" din Constanța și muzeograful  Lavinia Dumitrașcu. Aceștia, în cadrul mesei rotunde intitulate "Arc peste timp" au ținut o adevărată lecție de istorie în cadrul căreia elevii s-au simțit liberi să își satisfacă orice nedumerire legată de Marea Unire și în care au putut să își arate și cunoștințele bogate. Succesul activității este confirmat și de durata ei. Programată inițial pentru o oră, aceasta a durat aproape trei, invitații neputând să stăvilească valul de întrebări venite din partea elevilor, dar și pentru că s-au bucurat de câteva momente artistice oferite de aceștia. "Câștigul a fost în ambele sensuri: copiii și-au clarificat nedumeririle, au demonstrat că sunt însetați să înțeleagă și să discearnă ei înșiși, fără să primească informația ca atare și să și-o însușească. Iar noi, cei cei care le povestim istoria, am înțeles de ce au nevoie copiii: de comunicare și de lămuriri.", a declarat Lavinia Dumitrașcu. 


Deoarece credem că cei mici învață mult mai bine de la copii ca ei, elevii de gimnaziu au fost luni și marți la clasele primare pentru a le vorbi despre Marea Unire și pentru a le împărți Manifestul de Centenar realizat de echipa redacțională a școlii. Cei mari le-au prins în piept cocarde tricolore și au stat de vorbă cu micii școlari nu numai despre istorie, ci și despre România, despre frumusețile ei, despre oamenii ei de seamă, despre ce înseamnă dragostea de țară. 


Ziua de joi, 29 noiembrie, a fost cea mai plină în evenimente. Elevii clasei a VII-a A au susținut un spectacol la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, în cadrul Simpozionului dedicat Centenarului Marii Uniri. Alți 50 de elevi de gimnaziu au participat la activitatea "Eroii în memoria vie a neamului nostru", invitat fiind părintele Drăguș Enache, care a pus accentul pe sacrificiul soldaților din Primul Război Mondial, care s-au oferit ca jertfă "precum un copac își oferă rodul său." De asemenea, cei 1400 de elevi ai școlii au asistat la parada micilor soldați de la "Gheorghe Țițeica" și au dansat o horă a unirii, simbolică, în ciuda frigului de afară. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7906 secunde