Evaluare Națională 2017! Astăzi, puntea suspinelor: proba la limba și literatura română

450
Evaluare Națională 2017! Astăzi, puntea suspinelor: proba la limba și literatura română - evaluarenationalaexamene2016elev-1497789560.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna începe cu emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Aceștia intră în focurile examenelor, prima probă fiind programată astăzi, la limba și literatura română. În județul Constanța, sunt înscriși la examen 5.211 de elevi, repartizați în 126 de centre de evaluare.



Emoțiile cele mai mari sunt pentru proba de română, programată astăzi, de la ora 9 fix. Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei respective, până la ora 8,30. Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de fiecare elev. Subiectele sunt elaborate la nivelul Ministerului Educației și au un nivel mediu de dificultate. Atenție, candidații trebuie să aibă la îndemână stilou cu cerneală albastră, pentru că orice folosire a oricărei altei culori duce la anularea lucrării. Dacă greșiți, puteți tăia fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală. Accesul în sală cu manuale, dicționare sau alte notițe este interzis și, cel mai important aspect, în timpul examenului nu aveți voie să comunicați cu alt coleg, să copiați sau să transmiteți materiale care permit copiatul. Dacă încălcați această regulă riscați să fiți eliminați din examen. De asemenea, nu mergeți la examen cu telefonul mobil, chiar dacă îl țineți închis. Toate sălile de examen, sălile în care se multiplică subiectele sau cele în care se preiau, evaluează sau se depozitează lucrările scrise vor fi dotate cu camere de luat vederi.



Miercuri este proba la mate

Miercuri, pe 21 iunie, este programată proba la matematică, iar joi, pe 22 iunie, cea la limba maternă. Toate lucrările vor fi corectate de către doi profesori evaluatori care lucrează în săli separate. Profesorii sunt selectați din alte unități școlare decât cele din care provin elevii arondați la centrul respectiv. În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează media și se trece pe lucrare ca notă finală, care este calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi evaluatori.

Rezultatele vor fi afișate luni, pe 26 iunie, până în ora 16. Candidații nemulțumiți de note pot depune contestație în aceeași zi, între orele 16 și 20. În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obținute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de către aceștia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei.

Acesta calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire. În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 0,50 puncte, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei. Nota rezultată în urma reevaluării este nota care se trece pe lucrare și reprezintă nota finală.



Telverde pentru sesizarea fraudelor

În vederea semnalării unor posibile (dar nedorite) disfuncționalități în derularea EN VIII 2017, Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția celor implicați în acest examen, începând de luni, 19 iunie, linia TELVERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Numărul 0800801100 va fi disponibil zilnic, pe toată durata desfășurării examenului, între orele 8:00 -16:00 (luni-joi) și 8:00-14:00 (vineri).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4305 secunde