Pilotarea evaluării pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se va face în acest an în perioada 9 - 23 mai, prevede noua metodologie aprobată prin ordin al ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Cătălin Baba.
Pilotarea evaluării pentru clasa a II-a va fi făcută în 86 de școli, pentru clasa a IV-a - în 136 de școli, iar pentru clasa a VI-a - în 86 de școli.
Pentru clasa a II-a evaluarea se va face în acest an prin scris-citit și la matematică și se va desfășura pe un eșantion-pilot de elevi în zilele de 22 și 23 mai.
"Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a se desfășoară pe parcursul a două zile, în timpul orelor de curs", precizează metodologia, potrivit Agerpres.
Evaluarea pentru clasa a IV-a se va desfășura în acest an în ziua de 9 mai la limba română, limba maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale și matematică.
Potrivit MECTS, evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a se desfășoară anual, pe parcursul lunii mai iar în acest an se va desfășura printr-o administrare-pilot, pe un eșantion de elevi, în ziua de 16 mai.
"Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a se desfășoară printr-o singură administrare în aceeași zi și la aceeași oră în toate unitățile școlare", prevede metodologia în vigoare.
Testele vor trebui să conțină două secțiuni corespunzătoare probelor transdisciplinare evaluate - limbă și comunicare, respectiv matematică și științe - și se vor desfășura în două reprize de câte 45 de minute.