Interviu cu Cătălin Măruță

"Eu și Andra ne-am născut a doua oară"

1764
3 min citire
Săptămâna viitoare, pe 16 martie, David, fiul lui Cătălin Măruță și al Andrei, va împlini un anișor. Pe site-ul său, realizatorul emisiunii "Happy Hour", acum un an își descria astfel starea: "Sunt fericit, împlinit, mândru. Nimic nu te face mai responsabil, mai rațional și mai curajos decât momentul acela decisiv, punctul zero al noii tale misiuni. De-acum înainte, viața mea se împarte în două - înainte și după primul copil - o departajare pe care o cunoșteam teoretic de mult timp, dar abia acum îi înțeleg și îi simt toate sensurile. O dată cu nașterea copilului nostru, eu și Andra ne-am născut a doua oară".
Într-un interviu acordat de ziua lui, Cătălin Măruță povestește despre vacanțe și "planuri", în viitor, pentru o transmisiune live din Singapore, unde visul lui este să-și instaleze Happylica, iar Andra să ofere un concert de zile mari.
- Acum, că în familie este și David, băiețelul tău, cum se stabilesc vacanțele?
- Abia am avut prima vacanță adevărată cu David și am fost doar până la Poiana Brașov, nu ne-am hazardat mai departe, deși David a fost cooperant și s-a adaptat excelent. Nu știu acum când și cum se va întâmpla asta, însă de anul ăsta vacanțele cu siguranță vor fi planificate și în funcție de el.
- Care sunt diferențele majore dintre o ieșire de burlac și una de bărbat căsătorit?
- Nu dinamica s-a schimbat, ci felul în care percepi vacanța. O bucurie pe care nu o poți împărți cu nimeni drag tinde să devină bagatelă. Acum nu mă pronunț în numele celor care sunt celibatari de cursă lungă și nici nu concep să plece în vacanțe decât sin-guri sau cu persoane care înseamnă relații provizorii. Nu sunt moralist, respect opțiunea fiecăruia, dar cred că bucuriile pe care le împarți cu un partener sunt dublate, nu înjumătățite.
- Ai avut de-a lungul timpului o sumedenie de invitați care ți-au povestit cum au decurs vacanțele lor, cu bune și cu rele.
- Nu știu dacă de la invitați am ales, uneori mă întreb cine mi-a povestit prima oară de Dubai, locul unde am făcut trei Revelioane la rând. Cred că și invitații au vorbit de locul ăsta, unii dintre ei fuseseră acolo. E o splendoare care nu are nimic comun cu mult visatul Occident, dar are un far-mec pe care cuvântul omului nu-l poate descrie, trebuie să mergi acolo și să vezi. Pe mine m-a impresionat Dubaiul, prin capacitatea de a ridica în timp record opere de artă, clădiri și așezări grandioase. Acum 20 de ani, acolo nu era nimic, abia mijeau ideile, iar acum e un paradis. Mai mult decât paradis, aș îndrăzni să spun, fiindcă nu e vorba numai de atmosfera curată și romantică, ci și de un confort care nu există nici în America, nici în Noua Zeelandă sau în alte locuri mitice ale planetei. Orice oraș e foarte elegant, dacă știi pe unde să te învârți. Totuși, din experiența mea, cel mai elegant m-aș îmbrăca într-un restaurant situat în Burj Khalifa, în Dubai, cea mai înaltă clădire din lume (are 828 de metri), la a cărei inaugurare am asistat, iar restaurantul de care vorbesc e la 442 de metri, adică la etajul 122. Păi la asemenea altitudine și eleganță merită să-mi pun smoking și papion, nu?
- Cum ai o soție foarte frumoasă, nu i-au dat târcoale prinții arabi?
- Am surprins destule priviri admirative către Andra, aș minți să spun că nu, însă ne-am amuzat. Pentru noi nu era ceva nou. Prima dată am avut de-a face cu reacția asta atunci când am fost în Egipt. Ghidul care ne-a dus la Luxor se uita numai la Andra cât vorbea. Sunt obișnuit, am știut de la bun început în ce mă bag, haha! Dacă-i mai și cânta ceva Andra, cred că mi-o răpea de tot! (râde)
- Alege o destinație exotică unde Andra să concerteze, iar tu să-ți instalezi celebra Happylica!
- Singapore. E un stat mic, insular, cât un oraș, care e de-o complexitate fantastică și e foarte cosmopolit, e receptiv la artă și la divertismentul din toată lumea. Acolo aș găsi și subiecte pentru emisiunea mea, dar și un public entuziast pentru Andra...

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0422 secunde