Mâine, începând cu ora 12, la Filiala Constanța a Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I", de pe strada Prelungirea Liliacului nr. 1 - 3, din zona Km 4-5, Constanța, va avea loc vernisarea expoziției "Eroul Necunuscut - Simbol al eroismului național".
Potrivit directorului Muzeului Militar Constanța, Costin Scurtu, "Eroul Necunoscut al României este instituția reprezentativă a eroismului românesc, despre care putem afirma, fără putință de tăgadă, că a urmat același drum istoric ca al României, cunoscând venerația de după Primul Război Mondial, decăderea din perioada comunistă, dar și reparație istorică de după Revoluția din decembrie1989".
"El a fost desemnat în cadrul unui ceremonial maiestuos în 1923, pe pământul eroicelor lupte de la Mărășești, dintre 10 (zece) sicrie cu eroi necunoscuți aduse de pe toate fronturile importante din țară, de către copilul de trupă Amilcar Săndulescu. După desemnare a fost dus în Capitală și înhumat pe terasa "Cuza-Vodă" a Muzeului Militar Național, aflat atunci în Parcul Carol. În decembrie 1958 comuniștii au strămutat Mormântul Eroului Necunoscut la Mărășești, în parcul din fața Mausoleului Eroilor Neamului, unde a rămas până în octombrie 1991, când a fost readus în Parcul Carol, din București. În anul 2006 a suportat ultima mutare, fiind amplasat pe locul ce-i fusese inițial destinat", mai spune Costin Scurtu.
Fotoexpoziția "EROUL NECUNOSCUT - SIMBOL AL EROISMULUI NAȚIONAL", organizată de Muzeul Militar Național, încearcă să surprindă toată evoluția istorică a instituției naționale destinată a cinsti eroismul românesc, precum și realizările științifice înfăptuite pe această temă la Muzeul Militar Național, cu atât mai mult cu cât în perioada interbelică a fost responsabilul științific și administrativ al acestei instituții, dar și depozitarul sacru al obiectelor care de-a lungul timpului au fost dăruite Eroului Necunoscut Român.
Expoziția poate fi vizitată la Filiala Constanța a Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I" în perioada 5 iulie - 30 septembrie 2012.