"Fata babei și fata moșneagului" se întoarce la teatru

396

Articole de la același autor

 Cei mai mici spectatori sunt așteptați, duminică, 11 noiembrie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare", la spectacolul "Fata babei și fata moșneagului", după Ion Creangă. Regia și scenariul poartă amprenta lui Daniel Stanciu, scenografia este semnată de Delia Cornelia Ioaniu, iar muzica de Dan Bălan. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani și durează 55 de minute. Reprezentanții instituției de cultură susțin că originalitatea cu care s-a transpus în scenă binecunoscuta și îndrăgita poveste a lui Creangă, cu prezența actorului lângă păpușa personaj, dăruiește spectacolului un plus de interes în vizionarea lui.

Mai mult decât atât, spectatorul este fascinat prin povestea în sine, dar și prin modul în care sunt vizibile mișcarea și interpretarea personajelor păpuși, expresivitatea acestora din urmă fiind predominantă. Reacțiile spectatorilor mari și mai ales mici sunt atât de spontane încât ideea că răul este pedepsit întotdeauna devine foarte clară. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Stire din Cultură-Educație : "Romeo și Julieta" vă invită la balet
Pagina a fost generata in 0.6097 secunde