FEN solicită demiterea unui secretar de stat din Educație

511
< 1 min citire
Federația Educației Naționale (FEN) îl acuză pe secretarul de stat Augustin Constantin Mitu de nerespectarea procedurilor privind negocierile cu partenerii sociali și cere demiterea acestuia, în replică, Mitu spune că acuzele FEN sunt urmarea unei neînțelegeri.
Potrivit sindicaliștilor, la Ministerul Educației nu s-a discutat despre proiectul de ordonanță privind reglementarea unor cheltuieli de personal, cum ar fi eliminarea unora dintre sporurile și indemnizațiile bugetarilor sau eliminarea subvenției de 100 de euro pentru profesori. Mai mult, FEN susține că nu s-ar fi discutat nici despre transformarea școlilor de arte și meserii în licee tehnologice și nici despre planurile-cadru pentru modificarea programelor școlare.
De cealaltă parte, secretarul de stat Augustin Constantin Mitu spune că este vorba de o neînțelegere, mai exact o confuzie între "întrunirea comisiei de dialog social" și "discuțiile cu partenerii sociali". "În adresa către Ministerul Muncii am spus că s-a discutat, nu că s-a întrunit comisia de dialog social, din care fac parte și sindicatele. Este adevărat că eu nu am participat, săptămâna trecută, la discuții, pentru că nu eram în țară, dar alți reprezentanți ai ministerului, printre care chiar doamna ministru Andronescu, au fost acolo și s-au făcut declarații de presă", a precizat, pentru NewsIn, Augustin Constantin Mitu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde