La Muzeul de Artă a avut loc, ieri, vernisajul expoziției itinerante "Festivaluri chinezești", în cadrul căreia au fost prezentate obiecte tradiționale chinezești, cum ar fi instrumente muzicale, figuri din porțelan și din lut, dar și panouri care descriau festivalurile specifice poporului chinez.
Cele mai importante săr-bători chinezești prezentate sunt Festivalul Primăverii Ziua Comemorării Morților, Festivalul Barca Dragonului, Festivalul Toamnei Mijlocii, Festivalul a Noua Pereche, festivalurile grupurilor etnice, dintre care cele mai repre-zentative sunt Festivalul focului, al Grupului Etnic Yi, Festivalul Răpăitul Ploii, Târgul de cântece populare, Festivalul Tibetan Xuedun, Târgul Nadmu, al grupului etnic Mongol și Festivalul Postului.
Evenimentul a beneficiat de participarea consulului general al Republicii Populare Chineze în Constanța, Wang Tieshan care a vorbit despre cultura chineză dintr-o perspectivă comparativă, elementul de paralelă fiind apa: "Cultura este apă, cea mai tare materie din lume, dar și cea mai moale. De asemenea, Constanța e înconjurată de apă, aceasta se poate adapta la orice condiție, iar atunci când întâlnește o piedică, o poate distruge. Dar în același timp e foarte tolerantă și datorită ei putem trăi", a spus consulul Wang Tieshan.
Despre expoziție, consulul a apreciat că suntem martorii "miracolului chinezesc", ai bogăției culturale și ai tradițiilor înfățișate prin obiecte specifice culturii chinezești. Demnitarul a precizat că "poporul chinez promovează construcția unei societăți armonioase pe plan intern și extern", accentuând faptul că progresul social "e important în cifre, în organizarea olimpiadelor, în lansarea navelor cosmice, dar cel mai important lucru pentru China este schimbarea mentalităților".
Expoziția se va afla în cele patru săli de la parterul Muzeului de Artă Constanța până pe 9 octombrie, după care va fi vernisată în București.