Festivitate de premiere a Concursului de recitare a poeziilor în limba turcă, ediția a VII-a

305
Festivitate de premiere a Concursului de recitare a poeziilor în limba turcă, ediția a VII-a - yunus-1639307840.jpg
Institutul Yunus Emre Constanța împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța au organizat Concursul Tradițional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă, ediția a VII-a.
Cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la trecerea în neființă a poetului Yunus Emre, anul 2021 a fost declarat de UNESCO „Anul lui Yunus Emre", iar prin decret prezidențial „Anul lui Yunus Emre și al Limbii Turce. Cu acest prilej, ediția din acest an a fost dedicată lui Yunus Emre, iar elevii constănțeni au recitat poeziile poetului.

Concursul, la care au participat 60 de elevi din municipiul Constanța și împrejurimi, a fost organizat pe trei categorii: elevi din clasele 0-IV (limba turcă - limbă maternă), elevi din clasele V-VIII (limba turcă - limbă maternă) și elevi din clasele 0-VIII (limba turcă -limbă modernă).

Din cauza situației pandemice, ediția din acest an a Concursului  Tradițional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă s-a desfășurat online pe pagina de Facebook a Institutului Yunus Emre Constanța.

La începutul acestei săptămâni a avut loc festivitatea de premiere. S-au acordat câte trei premii pentru elevii din fiecare categorie care au obținut cele mai multe aprecieri pe rețeaua de socializare.

Premiile au fost înmânate de Consulul General al Republicii Turcia la Constanța - Emre Yurdakul, Icbal Anefi, inspector pentru minoritatea turcă, și Tuna Balkan, director al Institutului „Yunus Emre” din Constanța.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3281 secunde