Președintele Institutului "Yunus Emre", în vizită la Universitatea "Andrei Șaguna"

115
Președintele Institutului

Articole de la același autor

În cursul acestei dimineți, președintele Institutului "Yunus Emre" din Turcia, prof. univ. dr. Hayati Develi a vizitat Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța, însoțit de o delegație de oficiali din Turcia și România, de consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcalișkan, viceconsul, muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Murat, și membri din conducerea Institutului "Yunus Emre". Delegația a fost întâmpinată de președintele UAȘ, rector, prorectori și cadre universitare. Vizita înaltului demnitar vine în continuarea protocolului pe care Universitatea "Andrei Șaguna" l-a încheiat cu Institutul în urmă cu doi ani, protocol în cadrul căruia a luat ființă Clubul Culturii Turcice "Mustafa Kemal Ataturk". 


Clubul are, de anul trecut, o sală specială în sediul universității noastre, sala "Yunus Emre", decorată în stil tradițional turcesc, în care se ține Cursul de limbă și cultură turcă, pentru studenții și cadrele didactice ale UAȘ. Sala este folosită și în activitățile didactice curente, studenții de la specializările Jurnalism și Relații Internaționale și Studii Europene participând aici la seminarii. Astăzi, oaspeții și gazdele au convenit ca dictonul moștenit de la Yunus Emre, "Să iubim și să fim iubiți, căci lumea n-o s-o moștenim" să fie înscris pe pereții sălii care poartă numele poetului.


Un alt rezultat concret al acestei vizite este decizia ca în cadrul bibliotecii Universității "Andrei Șaguna" să fie înființată o secțiune specială de carte reprezentativă pentru cultura turcică, constituită din 1000 de volume donate de Institutul Yunus Emre.


Înainte de plecare, oaspetele a oferit conducerii UAȘ placheta Institutului Yunus Emre, primind la rândul său Medalia omagială a universității, cu chipul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna. Invitații de întoarcere a vizitei a fost făcute în contextul intenției de lărgire a orizontului colaborării dintre instituția de învățământ superior din Constanța și Institutul din Ankara.


Oaspeții noștri au venit la Constanța pentru a petrece Nevruzul, sărbătoarea primăverii, alături de comunitățile turcă și tătară și de prietenii români. Cu acest prilej, Orchestra simfonică a Universității "Trakia" din Edirne, universitate parteneră a UAȘ, a oferit ieri un frumos spectacol la Teatrul "Oleg Danovski", la care au fost invitați studenții  și profesorii universității noastre.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 24 Martie 2014
Stire din Cultură-Educație : Un nou curs pentru profesori
Pagina a fost generata in 0.3252 secunde