Filmele premiate la festivalul Astra Film pot fi vizionate cu programare

95
Filmele premiate la festivalul Astra Film pot fi vizionate cu programare - astrafilm-1444716953.jpg

Articole de la același autor

Cei care nu au văzut gala de premiere a Festivalului Astra Film (AFF) pot viziona, de luni până vineri, filmele premiate sau orice alt film documentar din ediția din acest an, dacă își fac o programare telefonică și își cumpără un bilet care costă șase lei, a precizat pentru AGERPRES Răzvan Sădean, purtătorul de cuvânt al Astra Film. Festivalul Astra Film Festival și-a desemnat, în weekend, câștigătorii ediției din acest an.


Marele Premiu a fost obținut de filmul "Spartacus & Cassandra" de Ioanis Nuguet.


Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Internațional, i-a revenit filmului "I Am The People" (Eu sunt poporul), un lungmetraj de debut în regia Annei Roussillon. Din aceeași secțiune competițională, juriul a oferit o Mențiune Specială documentarului "With Or Without You" (Cu sau fără tine), în regia lui Hyuckjee Park.


Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Europa Centrală și de Est, a fost acordat filmului "My Home" (Casa mea) in regia lui Jiri Stejskal, iar premiul pentru cel mai bun documentar, competiția România, a fost câștigat de filmul "Outside" (Afară) (regia: Andrei Schwartz).


John Albert Jansen, regizorul documentarului "The Alphabet of Fear" (Alfabetul fricii), expus în premieră mondială la AFF 2015, a fost distins cu Premiul pentru regie.


Juriul AFF 2015 a premiat două filme din secțiunea competițională Student. Documentarul "Swamp Dialogues" (Dialoguri de baltă) (regia: Ildiko Zonga Plajas) a obținut Premiul pentru cel mai bun documentar, iar filmul "Super Unit" (Uzina de locuit) (regia: Teresa Czepiec) a primit Premiul pentru cea mai bună imagine.


Juriul Astra Film Festival 2015, format din 12 experți internaționali din domeniul cinematografiei — John Appel, Manuela Cernat, Geza Csakvari, Roberto Cueto, Christine Dollhofer, Thierry Garrel, Cintia Gil, Virgiliu Mărgineanu, Vintilă Mihăilescu, Cristi Puiu, Tania Rakhmanova și Rene Wolf, a evaluat 48 de filme selecționate pentru cele patru secțiuni competiționale ale festivalului: Internațional, Europa Centrală și de Est, România și Student.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 13 Octombrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Ce burse primesc elevii constănțeni
Pagina a fost generata in 1.9694 secunde