Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiță. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani. Florin Piersic și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut cu prietenul său.
„Nu e adevărat! Nu se poate! Greu an a fost și încă mai este și iată că în acesta luna tristă de noiembrie întunecat, pe tine dragul meu prieten Gabi Cotabiță, te-au chemat îngerii. Multe am trăit în viață, dar una din amintirile care nu mi s-au șters niciodată, este călătoria noastră împreună la un spectacol la Hunedoara, când în mașină mi-ai pus să ascult pentru prima dată minunată ta piesă “Sunt doar un simplu trecător”. Atât de tare m-au mișcat piesă și interpretarea ta, încât această m-a însoțit în multe din emisiunile de televiziune sau spectacole pe care le-am făcut, pe unele dintre ele chiar împreună. Tu, dragul meu, cu siguranță n-ai fost "doar un simplu trecător". Cu muzică ta, ai adus multă bucurie celor care veneau să te asculte! Pentru că se spune că artiștii nu mor niciodată, ci continuă să trăiască prin arta lor în sufletul celor care i-au admirat și tu minunatul meu Gabi Cotabiță vei continuă să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”, a transmis Piersic.