Focul lui Damian a ars în Crush

288
2 min citire
Sâmbătă seara, în Crush, am asistat la o stranie întâlnire a contrariilor. Una că Damian Drăghici și frații lui țigani se potriveau ca nuca în perete cu decorul fancy-trendy-cool din clubul la modă al Constanței, a doua că performanța lor a fost prefațată de o prezentare de lenjerie intimă Cătălin Botezatu, vreo 6 bărbați artificiali (pectorali și bicepși preparați la sală, piele fără pată și fără fir de păr… uman) preumblându-se, plini de importanță, doar în chiloți (albi, negri, dar și roșii, că îl așteptăm pe Moș Crăciun!), în fața unui public destul de apatic.
Au intrat apoi în scenă Damian și taraful său. A fost muzică lăutărească prelucrată jazzistic, dar numai ca să armonizeze întrucâtva instrumentele, fără însă a estompa caracterul sălbatic, surprinzător și creativ al spiritualității țigănești.
Damian Drăghici - țiganul fugit din țară pe vremea comunismului, cântăreț ambulant prin Grecia, ajuns, cu bursă completă, la celebrul colegiu muzical Berklee din Boston, iar acum întors la origini - a punctat, la tapan (o tobă cu două fețe, ținută pe burtă și legată de spate cu un cearșaf) ritmul cântecelor țigănești, ridicând publicul în picioare. Bărbos, cu o figură dură, încruntată, fără zâmbet, cu transpirația șiroind pe tâmple, Damian își arată bucuria de a cânta numai prin focul din privire.
Au fost mulți care au sărit în picioare și au vibrat în ritmurile țigănești, dar au fost și alții care au rămas pe canapele, impasibili, păstrându-și acea privire specială, de club, un amestec de trăiri profunde de tipul "arăt bine, sunt beton, toți bărbații/toate femeile mă doresc, ia să mai fumez o țigară/un trabuc, mâine am oră la manichiură/masaj/stilist, ăla/aia e mișto, ce ma-șină o avea?"...ș.a.m.d….
Întorcându-mă cu gândul pe scenă, instrumentiștii au fost buni, iar dintre "guriști" mi-au plăcut Gicu, un țigan burtos tipic, la vreo 50 de ani, cu pălărie și cămașă roșie de satin, cu fața jovială și timbrul vocii puțin spart, puțin strident, de lăutar adevărat, și Neluțu, un țigan tânăr cu pieptul înainte, cu o vestă colorată și cu voce puternică. Cele două femei din trupă - Mariana și Valentina - au cântat, dar s-au și plimbat prin public, făcând animație și aducând pe scenă cele mai frumoase fete.
Atât cât a durat, puțin, dacă mă întrebați pe mine, concertul Damian&Brothers din Crush a fost frumos. Odată țiganii coborâți de pe scenă, a reînceput muzica house, iar sângele s-a răcit brusc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.03 secunde