Gala HOP, la final

88
Gala HOP, la final - galahop-1378474217.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a XVI-a ediție a Galei "Hop", care s-a întors timp de patru zile la Costinești, a avut anul acesta o temă incitantă: "Sunt actor, sunt spectaculos".

Organizată de Uniunea Teatrală din România și Vox Maris No. 1 Club Grand Resort, în colaborare cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", manifestarea și-a propus, dincolo de principalul său scop - ieșirea la rampă a tinerilor actori români -, să promoveze Costineștiul drept o destinație culturală pentru început de septembrie, la malul mării.

Evenimentul se încheie sâmbătă, 7 septembrie, la ora 22, cu spectacolul rezultat în urma Atelierului "Maria Tănase - 1913- 2013", coordonat de Vlaicu Golcea - "Hai Iu Iu Nu Hi You You".

Misiunea juriului, prezidat de actrița Oana Pellea și format din dramaturgul Radu Macrinici, actrița și cantautorul Ada Milea și actorii Marius Manole și Ion Rizea, se va încheia odată cu festivitatea de decernare a pre-miilor.

Până la momentul de maximă emoție, însă, sâmbătă vor mai avea loc la Vox Maris No.1 Club Grand Resort un nou atelier coordonat de Vlaicu Golcea, urmat de Concursul pe secțiunea individual, ocazie cu care vor urca pe scenă Mihai Săvescu, Camelia Pintilie, Ioan Paraschiv, Ruxandra Maniu, Ștefan Pavel. În Concursul de la secțiunea grup / spectacole va fi prezentată piesa "O anecdotă provincială" de Alexander Vampilov, la care participă: Vladimir Albu, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Lia Gherman, George Lepădatu, Ionuț Toader, profesori coordonatori: conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă.

La ora 19,45, va fi prezentat un spectacol nerecomandat copiilor, invitat în afara concursului "Pretend we make you happy", direcție artistică: Andreea Novac; coregrafie și interpretare: Ștefan Lupu și Istvan Teglas; producție CNDB, cu sprijinul Fabrica de Pensule Cluj și Sorin Romanescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 Iunie 2013
Stire din Cultură-Educație : Mircea Albulescu se retrage
Pagina a fost generata in 0.3987 secunde