GALERIE FOTO. 15 elevi ai Liceului Energetic Constanța, finaliști într-un concurs transdisciplinar

261
Luni, 28 martie, s-a desfășurat etapa finală a Concursului școlar transdisciplinar „Călătorie spre cunoaștere” – domeniul comunicare și științe umaniste, din cadrul proiectului ROSE „Învăț pentru mine, învăț pentru viitorul meu”,  care s-a adresat elevilor din clasa a X-a ai Liceului Energetic Constanța.

Obiectivul general al concursului este formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice comunicării și domeniului socio-uman la elevi, precum și stimularea motivației școlare și susținerea elevilor în obținerea succesului școlar.

Cu această ocazie, cei 15 elevi calificați în etapa finală au avut de parcurs un chestionar multidisciplinar și de realizat un eseu motivațional structurat cu o temă impusă, punctajul fiind stabilit din suma celor două testări.

Toți elevii participanți au primit diplome și premii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6592 secunde