Grădinița "Steluțele Mării" s-a primenit pentru Paști

437
< 1 min citire
Postul Paștelui este motiv nu numai de înfrânare a poftelor, dar și de primenire a caselor, o reîmprospătare a gospodăriei. Chiar dacă, în cazul de față, e vorba de o grădiniță.
Zilele trecute, am fost martori, alături de micuții preșcolari și cadrele didactice și administrative ale Grădiniței nr. 36 "Steluțele Mării, din cartierul Inel II, la un moment cu totul deosebit, mai ales pentru cei mici. După o slujbă religioasă susținută de preoți - printre care și părinți ai copiilor din instituția-gazdă -, cărora li s-a alăturat și un cor, dar și Liana Manzu, inspector de specialitate învățământ preșcolar, micuții au pregătit, la rându-le, un moment artistic emoționant, recitând poezii având ca temă apropiatele sărbători de Paști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0281 secunde