Colegiul liderilor Federației sindicatelor libere din învățământul preuniversitar, întrunit vineri, în capitală, a făcut o serie de propuneri de modificare a legilor nr. 128 privind Statutul personalului didactic la cea a învățământului. Prof. Ioana Purcărea, președintele FSLI Constanța, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că aceste propuneri au un drum lung de parcurs, pornind de la comisiile de învățământ și până la Senat; însă sindicaliștii nu se vor abate de la negocierile privind cele două legi care vor schimba întreg sistemul de învățământ românesc.
"În ceea ce privește Legea învățământului, solicităm ca învățământul liceal să fie gratuit, să se ofere și elevilor din aceste clase manuale gratuite. Totodată, la examenul de bacalaureat, am propus susținerea a două probe obligatorii, la limba română și o limbă străină, iar celelalte două, la alegere, deoarece este o foarte mare diferență între profilul unui grup școlar și cel al unui liceu teoretic", a declarat prof. Ioana Purcărea.
Însă multe dintre propunerile sindicaliștilor se referă la Legea nr.128 - Statutul personalului didactic care, în opinia federației, ar trebui să devină Legea personalului din învățământ, pentru a beneficia de drepturi legale tot personalul din sistem, nu numai cel didactic.
Printre solicitările sindicaliștilor se numără: 6 călătorii gratuite pe căile ferate, auto și naval, față de 50% gratuitate ca până acum, iar decontarea acestora să se realizeze din fondurile școlii, odată cu descentralizarea din sistem; 5 salarii în caz de deces, care să reprezinte deduceri din CAS; primă de vacanță în cuantum de un salariu pentru tot personalul; primă de pensionare în cuantum de două salarii; gratuitate pentru intrarea la muzee, spectacole, filme, pe baza unor carduri; sporuri de rural, între 50 și 80% în funcție de zonă.
"Propunem ca ora de dirigenție să beneficieze de un spor de 10% și să devină oră de consiliere, cuprinsă în norma didactică", a arătat liderul sindicatului constănțean.
Totodată, sindicaliștii solicită ca minis-terul să aloce fonduri pentru cursurile de perfecționare ale profesorilor. "Nu mai vrem să dăm niciun ban din buzunarul propriu!", a spus Ioana Purcărea.
O altă propunere se referă la pensia anticipată: "Am considerat că este târziu să ieșim la pensie la 65, respectiv 68 de ani, și propunem ca personalul din sistem să aibă posibilitatea de a ieși la pensie anticipat, în funcție de problemele invocate".