I-au convins să meargă la școală!

183
I-au convins să meargă la școală! - iauconvindsameargalascoala1-1517512282.jpg

Articole de la același autor

300 de copii care au beneficiat de suport în opt centre sociale de tip "Școală după Școală" din mai multe județe, printre care și Constanța, finanțate în cadrul celei de-a treia ediții a programului Investiție în Mediul Rural al Fundației Vodafone România, au ajuns în primul trimestru al anului școlar 2017 - 2018 la o prezență de 96 la sută la ore.

Astfel, comparativ cu trimestrul anterior, când rata medie de absenteism era de 40 la sută, copiii au reușit să înregistreze în doar trei luni o creștere semnificativă a timpului pe care îl petrec la școală, obținând în același timp o îmbunătățire a rezultatelor școlare, cu ajutorul suportului de calitate oferit în centre.

Potrivit unui studiu recent, două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puțin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultatele slabe la evaluarea națională, riscul de abandon școlar, ratele ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi proveniența elevilor din familii dezavantajate economic sau spațiile și dotările materiale insuficiente.

Cei 300 de copii incluși în program au fost sprijiniți cu îndrumare pentru rezolvarea temelor individuale și recuperarea lacunelor școlare, cu o masă caldă oferită zilnic, precum și cu participarea la ateliere și activități vocaționale sau social-recreative, menite să le dezvolte abilitățile sociale. Sesiunile de consiliere parentală, care au pus accent pe condițiile de viață în cadrul familiei, au venit în completarea eforturilor de a ține copiii conectați cu școala. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0218 secunde