Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului "Odighitria", la Constanța
Articole de la același autor
Înființată în jurul anului 1700, mănăstirea Baytali adăpostea peste 300 de călugări. Ea nu a scăpat de cruzimea otomană care a dus la nimicirea ei.
Un odor scump rămas din acea perioadă este icoana Maicii Domnului "Odighitria", salvată în chip miraculos de la distrugere, fiind ascunsă de călugări și credincioși timp de două secole. După o îndelungată pribegie, în anul 2005, icoana s-a întors acasă, fiind adusă de călugării de la mănăstirea "Sf. Pantelimon" (Odessa). Însă, din chipul Maicii Domnului, se mai puteau vedea doar ochii, restul picturii era înnegrită de trecerea timpului. Încercarea de restaurare cu ajutorul unui pictor a eșuat.
Prima minune săvârșită, după întoarcerea acasă a icoanei, a fost aceea că, fără intervenția mâinii omenești, culorile au devenit din nou vizibile, recăpătându-și frumusețea și strălucirea de odinioară. Au urmat multe alte minuni, mai ales vindecări de diferite boli de care sufereau cei care veneau să se închine în fața Maicii Domnului. În semn de mulțumire, mulți dintre cei vindecați au prins de icoană diferite podoabe sau daruri care sunt păstrate și astăzi ca mărturie a milostivirii și bunătății lui Dumnezeu.
Comentează știrea
Lucru pentru toti, simplu si repede! Suntem un fenomen in continua crestere! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]