În decembrie 1918 dobrogenii au adus „salutul nostru frățesc împlinirii vremii de azi”

333

Articole recomandate

Moment crucial în existența poporului nostru, încheierea, la 18 noiembrie/1 Decembrie 1918, a procesului de formare a statului național unitar român - după actul Unirii Basarabiei (27 Martie/9 aprilie) și cel al Bucovinei (15/28 Noiembrie) - venea în capătul unui lung drum de lupte și jertfe. Impresionant în desfășurarea și întreaga sa devenire, epocalul act săvârșit la Alba Iulia, în urmă cu 102 de ani, ce venea să împlinească o necesitate istorică obiectivă, s-a impus, atât contemporanilor, cât și posterității, cu desăvărșire prin caracterul său profund logic, prin forma plebiscitară de înfăptuire.

În preajma declanșării primei mari conflagrații mondiale și în cursul primilor doi ani ai acesteia - răstimp în care România a adoptat o poziție neutră, pregătindu-se din punct de vedere militar și diplomatic pentru eliberarea teritoriilor asuprite din importul Austro-Ungar, presa constănțeană, opinia publică din această parte a Țării au exprimat în chip răspicat necesitatea înfăptuirii idealului unității naționale, a realizării României reîntregite. În acest sens, una dintre cele mai active publicații, de importanță națională, a fost, fără îndoială, revista constănțeană „România Mare” - prima publicație românească ce-și făcuse din simbolicul titlu port-drapelul crezului său programatic ce anima, în acel timp, întreg neamul românesc.

Revista și ziarul „România Mare” - port-drapel al simțămintelor naționale ale dobrogenilor

În paginile revistei, care a apărut în perioada 1913-1916, sunt înserate numeroase materiale ce au drept scop îmbărbătarea românilor transilvăneni și bucovineni, exprimarea solidarității dobrogenilor cu înfăptuirea aspirațiilor seculare pentru unitate națională, se fac publice liste de subscripții etc. „Să îmbărbătăm masele și să le facem conștiente de datoria lor. Atunci când va suna ora să ne apărăm moșia și să ne recâștigăm patrimoniul strămoșesc”, scria revista, în iunie 1911, sub titlul „Să fim treji”.

În perioada Marelui Război, întreaga societate românească era pregătită pentru faza finală a desăvârșirii unității naționale. Pentru patrioții dobrogeni - diriguitori al opiniei publice în această parte a țării, intrarea României în războiul mondial era motivată exclusiv de necesitatea recuprinderii în granițele sale naturale a teritoriilor subjugate, așa cum credea și simțea, de altfel, o țară întreagă. „Și pentru salvarea acestui mare interes, continua «România Mare» - alături de întreaga țară, strigăm și noi celor de la cârmă: adunați oștile cât mai e timp, căci de nu se vor aduna ele singure și vor porni ca un singur om, acolo unde sufletul și întreaga lor ființă îi mână”.

În paralel cu revista amintită, între 26 martie și 28 iunie 1915 apare și un cotidian cu numele „România Mare” (transformat, apoi, în ziarul cu nume tot atât de simbolic - „Dacia”). Directorul gazetei, avocatul Constantin Irimescu, motivează în termenii următori necesitatea apariției publicației: „Am fost până azi o revistă modestă în formă și în cuvinte (în fapt, aprecierea înseși era modestă - n.n.), cu idealul mare al strângerii neamului românesc într-un singur mănunchi, într-o singură țară: România Mare. Azi vrem același lucru, dar a venit clipa când tonul blajin și apariția din vreme în vreme nu mai ajung. Acum trebuie mai mult foc, mai multă vrednicie, mai multă străduință. Vom apare zilnic cu toate știrile din țară și de peste hotare, cu articole și comentarii politice și sociale asupra evoluției evenimentelor care ar avea răsunet în sufletele românilor. Vom apare zilnic, pentru ca zilnic să înfigem în mințile tuturor supremul țel: România Mare”.

Un suspans bine regizat

Dar nu numai o publicație expres militantă făcea ecoul, la Constanța, al luptei pentru cauza națională a unității românești. Pregătind opinia publică pentru sacrificiile ce o așteptau în realizarea acestui deziderat, oficiosul conservatorilor locali arăta că, atunci „când se va cere mâine sângele nostru, nu este permis nimănui să nesocotească conștiința națională”. În același curent patriotic se înscria și presa liberală constănțeană. Ea exprima convingerea că „oricare ar fi consecințele acestui război uriaș, un singur lucru cert nu va scăpa nimănui și anume rezultatul final: dezrobirea românilor, a sârbilor, a slovenilor, a croaților și a italienilor de jugul milenar austro-ungar!…” - cum pe bună dreptate scria în „Liberalul Constanței”, la 7 iunie 1915, cunoscutul publicist Petru Vulcan.

În vara anului 1916, când momentul intrării țării în Războiul de Reîntregire a unității teritoriale se profila tot mai iminent, reflectarea atmosferei în această clipă era așteptată - așa cum este receptată astăzi, prin intermediul mărturiilor de epocă, atestă, o dată în plus, starea de spirit patriotică a opiniei publice constănțene. Ornicul României sună cel din urmă ceas - își intitula un articol tânărul director al cotidianului „Victoria”, Vasile Canarache (viitorul directorului re-fondator al Muzeului Regional al Dobrogei în anii ’50-’60 ai secolului trecut); tot acest entuziast și talentat reporter glosează inspirat, într-un material intitulat Icoana sfântă a țării: armata, sau, cu numai o lună înainte de marea clipă din august 1916 - că intrăm în acțiune!

Ca într-un scenariu cinematografic, în care finalul - oricum previzibil - se arăta însă, într-un suspans bine regizat, astfel se derulează și fazele premergătoare intrării în acțiune a armatei române, și tot astfel sunt consemnate, în paginile „Victoriei”. Astfel, în articolul „Teroarea din Ardeal”, se cere ca armata noastră să pună capăt suferințelor fraților din această parte greu încercată a pământului românesc, „unde domnește cel mai teribil regim terorist”.

Mult așteptata „oră a noastră” a bătut la mijlocul lunii august 1916, când țara a pornit la lupta cea mare pentru reîntregirea unității sale teritoriale și naționale. În acel istoric și copleșitor moment, ziarul constănțean „Dacia” va anunța pe o pagină întreagă hotărârea Guvernului: „Români, pornim la luptă grea și sângeroasă. Lupta va fi mare, dar cu atât mai mare va fi gloria noastră”.



Un student-delegat constănțean dă glas bucuriei dobrogenilor pentru actul de la Alba Iulia


Tot înainte a mers eroica armată română, în ciuda tuturor condițiilor extrem de grele ce au marcat campaniile militare din 1916-1917, până la victoria finală, căreia Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, i-a fost firescul și mult așteptatul apogeu, încununare a aspirațiilor de unitate națională, cărora le-au dat glas și românii dintre Dunăre și Mare, în consens cu vrerile și năzuințele întregului popor.

Astfel, la serbarea ținută la Iași, la 7 decembrie 1918, în cinstea înfăptuirii Marii Uniri - și la care iau parte reprezentanți din partea tuturor regiunilor istorice ale țării reunite la trupul patriei mamă - delegatul populației transdunărene, studentul P. Ciupercescu (fiul cunoscutului farmacist constănțean) aduce „salutul nostru frățesc împlinirii vremii de astăzi”. Era urarea de bine din partea populației ținutului românesc dintre Dunăre și Mare, cea care își exprimase în anii și deceniile precedente simțămintele patriotice de solidaritate cu lupta dreaptă a fraților din provinciile subjugate pentru împlinirea idealului unității naționale, a făuririi unei Românii puternice, a cadrului național unitar ce să asigure progresul social-economic și democratic al Țării.

Prof. univ. dr. Stoica LASCU  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.384 secunde